FacebookTwitterLinkedIn

Toyota Motor Corp a înregistrat marți o scădere de 25% a profitului trimestrial, mai mult decât preconizase și și-a redus obiectivul anual de producție, în timp ce se confruntă cu dificultăți generate de creșterea costurilor materialelor și penuria persistentă de semiconductori.

Cel mai mare producător de automobile din lume, după vânzări, a avertizat, de asemenea, că ”rămâne dificil de prezis viitorul” după ce a înregistrat a patra scădere trimestrială consecutivă a profitului, notează Reuters.

„Mediul de afaceri se schimbă dramatic, având în vedere dinamicile rapide ale ratelor de schimb valutar, creșterea ratelor dobânzilor, creșterea prețurilor materialelor și multe altele”, a declarat directorul financiar al Toyota, Masahiro Yamamoto.

În timpul pandemiei de coronavirus, Toyota a gestionat mai bine decât majoritatea producătorilor de mașini problemele lanțurilor de aprovizionare, dar a fost afectată de penuria prelungită de cipuri de anul acesta, reducându-și în mod repetat obiectivele lunare de producție.