FacebookTwitterLinkedIn

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în luna octombrie 2022, ceea ce menţine presiunile asupra Băncii Centrale Europene să adopte o nouă majorare semnificativă a costului creditului în condiţiile în care presiunile cresc pe partea de preţuri.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 10,7% în luna octombrie 2022, depăşind precedentul maxim istoric de 9,9% înregistrat în luna septembrie, potrivit unei estimări preliminare publicate luni de Eurostat, informează Agerpres.

Este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică.

Cifra anunţată de Eurostat este peste estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 10,2%.

Majorarea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de două cifre, cu o majorare 41,9%, mai mare faţă de avansul de 40,7% înregistrat în luna septembrie, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 13,1%, după o creştere de 11,8% în luna septembrie.