FacebookTwitterLinkedIn

Vânzările Renault au atins 9,8 miliarde de euro în trimestrul al treilea, susţinute de preţurile mai mari ale vehiculelor, care au permis producătorului francez de automobile să compenseze scăderea numărului de vehicule comercializate, comparativ cu anul precedent.

Veniturile globale ale grupului Renault au crescut cu 20,5%, fiind ajustate prin cedarea fostei sale divizii ruseşti Avtovaz. Vânzările trimestriale de vehicule au coborât cu 2,4% faţă de anul trecut, informează News.ro.

În trimestrul al treilea al acestui ab, vânzările Renault s-au ridicat la 9,8 miliarde de euro, în conformitate cu prognozele analiştilor.

Compania, implicată în producerea de vehicule electrice, încearcă să se repoziţioneze ca producător premium, cu modele precum Megane şi Austral, încercând să-şi menţină baza de clienţi la capătul inferior al pieţei.