Vânzările de bilete pentru Cupa Mondială de Fotbal care va avea loc în Qatar și care va începe în 20 noiembrie au atins aproape pragul de 3 milioane, potrivit declarației de ieri a președintelui FIFA, Gianni Infantino, și a organizatorilor evenimentului.
Clasamentul primelor 10 țări care au cumpărat cele mai multe bilete dintre cele 2.89 de milioane confirmate deja sunt Qatar, Statele Unite, Arabia Saudită, Anglia, Mexic, Emiratele Arabe Unite, Argentina, Franța, Brazilia și Germania, a spus Colin Smith, Chief Operating Officer al FIFA, într-o conferință de presă de la Doha.
“În acest moment fie nu mai sunt bilete pentru meciuri, fie se mai găsesc foarte puține,” a spus Smith, preluat de Reuters.
Infantino, adresându-se în conferință printr-un video înregistrat, a spus că au fost vândute 240,000 de pachete de cazare, masă și bilete la meciuri pentru campionatul de o lună, ceea ce înseamnă că această ediție a Cupei Mondiale are deja “cel mai de succes program de ospitalitate din toate timpurile.”
Biletele din programele de ospitalitate, care permit accesul la lounge-urile luxoase ale stadioanelor, iar unele includ băuturi alcoolice nelimitate, costă peste $34,300 per persoană pentru meciurile din semifinale și din finale, potrivit website-ului FIFA.
Qatar, cea mai mică țară care este gazda unui astfel de campionat, se pregătește pentru un estimat de 1.2 milioane de vizitatori pe parcursul Cupei Mondiale, a cărei primă ediție ținută într-o țară din Orientul Mijlociu se întâmplă în acest an.
Mii de fani se așteaptă să se cazeze în țările vecine – de exemplu, în Emiratele Arabe Unite – și să zboare în Doha pentru meciurile preferate. Motivul este cazarea limitată disponibilă în Qatar.
Directorul general al comitetului de organizare a Cupei Mondiale, Yasir Al Jamal, a spus la conferința de presă că două milioane de camere-nopți au fost vândute și Qatar a reușit să adauge în program încă 30,000 de camere pentru a răspunde cererilor de ultim minut. “Am reușit să facem aceasta ca să asigurăm tuturor deținătorilor de bilete la meciuri locuri de cazare,” a spus Al Jamal.
Cu majoritatea celor 31,000 de camere de hotel din Qatar ocupate de echipele de fotbal, de personalul-suport și de oficialii Cupei Mondiale, organizatorii oferă fanilor cazare în apartamente, în vile, în cabine de metal prefabricate, în corturi în deșert și în trei vapoare de croazieră care vor fi staționate în portul Doha.
Japonia va fi prima echipă de fotbal care va sosi pentru campionat în 7 noiembrie, a spus Smith.