Un start-up fondat în 1993 în Ucraina a devenit în prezent unul dintre marii jucători de pe piața IT, cu peste 13.000 de angajați în 12 țări și peste 20.000 de proiecte în portofoliu. SoftServe a intrat pe piața locală ca parte a strategiei sale de extindere, iar planurile pentru România sunt clare. “Acum, în România, avem aproximativ 30 de poziții deschise și multe altele care urmează să fie postate în următoarele luni. Căutăm experți în tehnologii variate: de la ruby la arhitecturi cloud – pentru proiecte globale”, a declarat Dan Paraschiv, Vicepreședinte și Country Manager SoftServe România, pentru Forbes România.
Cererea de soluții digitale a fost foarte dinamică în 2022, arată Country Managerul, crescând rapid după ridicarea restricțiilor determinate de pandemie – motiv pentru care SoftServe și-a reluat planurile de expansiune globală. Izbucnirea războiului din Ucraina, cea mai mare piață pentru SoftServe, a accelerat extinderea companiei cu noi centre de livrare în România, Mexic, Columbia și Chile, la care s-au alăturat aproximativ 500 de oameni de la începutul anului. “În ciuda incertitudinilor globale, semnelor de recesiune și ale vremurilor dificile pe care o parte din echipă le trăiește în contextul războiului, SoftServe va încheia anul cu o creștere de aproximativ 25-30% la nivel global, în linie cu evoluția industriei și cu planurile inițiale. Este o creștere care demonstrează calitatea serviciilor noastre, relațiile de business excelente pe care le avem și încrederea pe care partenerii și clienții ne-o acordă. Pentru 2023 ne dorim bineînțeles să menținem acest trend și să continuăm să creștem”, mai spune Dan Paraschiv.
În ceea ce privește România, Softserve vizează ca centrul de aici să devină un hub important pentru companie, iar business-ul să evolueze în același ritm cu cel global. “Prioritatea anul acesta a fost setarea fundației centrului de dezvoltare SoftServe din România, urmând ca 2023 să fie un an de accelerare în care să atragem tot mai multe talente de pe piața locală”, mai punctează el. În prezent, planul companiei este să ajungă la o echipă locală de 800 de oameni până în 2025. Modul de lucru este 100% remote, iar potrivit Country Managerului, sunt trei elemente de bază atunci când lansezi un business în care se lucrează de la distanță. “În primul rând trebuie să construiești în spate procesele și infrastructura necesare pentru a opera la distanță și să investești continuu în această infrastructură. (…) Apoi, este important să oferi oamenilor flexibilitate. De exemplu, la nivel global observăm că oamenii sunt mai dispuși să se întoarcă în birouri. În septembrie, am observat creșteri ale numărului de angajați care lucrau din locațiile SoftServe. În România lucrăm 100% remote, însă avem un spațiu de birouri flexibil în București’, explică Dan Paraschiv, adăugând că al treilea element este reprezentat de strategia de engagement – oamenii trebuie să continue să se bucure de echipă.
Momentan, potrivit reprezentanților SoftServe, există 150.000 de specialiști IT în România, iar industria generează peste 6% din PIB-ul țării. În același timp, cererea crește puternic în regiune. “Business-ul SoftServe din EMEA era la final de 2021 de 12 ori mai mare față de 2017. Această creștere a cererii a determinat în mod natural și evoluția investițiilor și extinderea companiei în regiune, iar România a reușit să își creeze un adevărat brand de țară din IT, unul foarte atractiv pentru investitori. Oamenii sunt foarte bine pregătiți tehnic, iar nivelul de expertiză este din ce în ce mai ridicat, chiar și în cazul specialiștilor foarte tineri”, conchide Paraschiv.