FacebookTwitterLinkedIn

Electrica Furnizare realizează un proiect la cheie de 3,5 MWp pentru producătorul de carne de pui Transavia. În prima fază a proiectului vor fi instalate 6.480 module fotovoltaice în zece amplasamente ale Transavia din zona Brașov.

„Acest proiect, derulat împreună cu Electrica Furnizare, face parte din strategia de sustenabilitate, de la bob la furculiță, prin care Transavia s-a angajat să protejeze resursele pentru generațiile viitoare, acționând responsabil în privința oamenilor, a animalelor, a comunităților și a mediului”, declară Ovidiu Oprița, Director General Adjunct, Transavia.

Montarea celor 6.480 module fotovoltaice de 540Wp se va face atât pe sol, cât și pe acoperișul clădirilor din punctele de lucru Transavia.

Parteneriatul dintre cele două companii va contribui la reducerea emisiilor de CO2 cu peste 963 de tone pe an.

Transavia are aproximativ 2.300 de angajați în opt județe din România. Compania deține 30 ferme de creștere a păsărilor, patru ferme de producție vegetală, o fabrică de nutrețuri combinate, trei abatoare și o fabrică de procesare a cărnii.