FacebookTwitterLinkedIn

Transelectrica, operatorul rețelei naționale de transport și al sistemului energetic național, a accesat fonduri UE record pentru modernizarea infrastructurii energetice. 

Valoarea nerambursabilă a celor 9 proiecte de investiții ce vor fi implementate de către companie, cu finanțare din fondurile alocate României din Fondul pentru Modernizare, este de 424,4 milioane de euro.

„Am semnat astăzi primele contracte de finanțare din Fondul de Modernizare, deschizând cea mai importantă linie din fonduri europene destinată dezvoltării sectorului energetic românesc. În valoare totală de peste 13 miliarde de euro, prin aceste finanțări vom transforma substanțial infrastructura energetică națională, factor decisiv în atingerea independenței energetice a României. Soluțiile de protejare a cetățenilor și economiei de efectele creșterii prețurilor sunt completate de investiții în consolidarea infrastructurii energetice și creșterea capacităților de producție (…)”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, prezent la semnarea primelor nouă contracte de finanțare din Fondul de Modernizare.

Cele nouă proiecte care au obținut finanțare din Fondul pentru Modernizare sunt:

    1. Construirea unei noi LEA de 400 kV (dublu circuit) Constanța Nord – Medgidia Sud, echipată cu un singur circuit – cu o valoare de aproximativ 23 de milioane de euro;

   2.  Construirea unei noi LEA în simplu circuit de 400 kV Gădălin – Suceava, inclusiv interconectarea acesteia la sistemul național de transport al energiei electrice – cu o valoarea de peste 101 milioane de euro;

   3.  Linie interioară între Reșița și Timișoara/Săcălaz (PCI 3.22.3.), constând într-o nouă LEA de 400 kV Reșița-Timișoara/Săcălaz și în retehnologizarea la 400 kV a substației Timișoara de 110/2020 kV – cu o valoare de aproximativ 64 de milioane de euro;

    4. Construirea LEA de 400 kV Timișoara/Săcălaz/Arad – cu o valoare de peste 57 de milioane de euro;

    5. Trecerea la tensiunea de 400 kV a LEA Brazi Vest-Teleajen-Stâlpu – cu o valoare de circa 51 de milioane de euro;

    6. Proiect-pilot – Retehnologizarea stației de 220/110/20 kV Alba Iulia – în concept de stație digitală – cu o valoare de aproximativ 47 de milioane de euro;

   7. Instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive în substațiile de 400/220/110/20 kV Sibiu Sud de 400/220/110/20 kV Bradu – cu o valoare de peste 52 de milioane de euro;

   8. Optimizarea funcționării LEA de 400 kV existente în SEN, folosite în interconexiune și pentru evacuarea de putere din centrala nucleară Cernavodă și centralele de energie din surse regenerabile din Dobrogea, prin montarea de sisteme de monitorizare online (tip Smart Grid) – cu o valoare de peste 10 milioane de euro;

   9.  Digitalizarea rețelei de transport al energiei electrice din România prin instalarea a două sisteme online, pentru contorizarea și managementul datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro și pentru monitorizarea calității energiei electrice – cu o valoare de peste 18 milioane de euro.

Potrivit Transelectrica, obiectivele de investiții, ale căror aplicații de finanțare au fost aprobate prin Decizii ale Comisiei Europene, vor conduce la modernizarea capacităților de transport al energiei electrice și îmbunătățirea eficienței energetice, prin construirea de noi linii electrice aeriene și interconectarea acestora la SEN, construirea sau retehnologizarea unor noi stații electrice, optimizarea funcționării unor linii electrice aeriene, inclusiv prin montarea de sisteme de monitorizare on-line, de tip Smart Grid și digitalizarea rețelei electrice de transport.

Compania a realizat în primul semestru al anului 2022 venituri totale de 2,6 miliarde de lei, în creștere cu 83% față de primele 6 luni ale anului trecut.