FacebookTwitterLinkedIn

Amazon.com riscă amenzi de până la 12 milioane de ruble (204.000 de dolari) în Rusia, pentru că nu şterge conţinutul pe care Moscova îl consideră ilegal, au relatat marţi agenţiile de presă, în ceea ce ar fi prima penalizare de acest fel pentru gigantul tehnologic din SUA.

Rusia a amendat alte câteva firme de tehnologie străine pentru aceeaşi infracţiune, o parte din ceea ce criticii spun că este o campanie mai amplă a Kremlinului pentru a limita influenţa şi acoperirea companiilor de tehnologie occidentale în Rusia.

TASS a citat o instanţă din Moscova care a afirmat că împotriva Amazon au fost întocmite două dosare, ambele referitoare la ”o încălcare a procedurii de restricţionare a accesului la informaţii”, în conformitate cu legislaţia rusă, însă nu specifică ce conţinut ar fi încălcat legislaţia rusă

”(Amazon) se confruntă cu o pedeapsă sub forma unei amenzi în valoare totală de până la 12 milioane de ruble”, a informat TASS, care a citat instanţa.

Amazon nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii trimise de Reuters prin e-mail.