Editura Assouline și Audemars Piguet sărbătoresc împlinirea a 50 de ani de la lansarea legendarului Royal Oak, una dintre cele mai apreciate creații ale industriei orologere, prin publicarea volumului „Royal Oak: From Iconoclast To Icon”, avându-l ca autor pe Bill Prince, redactorul-șef al revistei Wallpaper. Cele 296 de pagini ale cărții relatează în mod exhaustiv istoria ceasului care a fost, în 1972, o provocare în domeniul designului orologer.




Prince a avut acces la arhivele designerului datorită soției acestuia, Evelyne Genta, care a fost ambasadoarea Marii Britanii în Monaco și este astăzi „gardianul” unei arhive de peste 3.400 de schițe semnate de Gérald Genta, păstrate în casa lor din Londra.
De la schițele preliminare ale ceasului, realizate de faimosul Gérald Genta și până la plasarea Royal Oak în contextul epocii, coroborat cu alte evenimente importante din artă, modă, arhitectură și tehnologie, cartea este un document valoros pentru colecționari și pentru fanii brandului.

Lansat în 1972, Royal Oak a traversat câteva etape importante înainte să devină cea mai importantă colecție Audemars Piguet. În primii patru ani, ceasul a fost disponibil doar cu carcasa din oțel, de 39 mm diametru. În 1977, gama a fost completată cu calibrele 5402 și 8638 din aur alb, aur galben și o combinație de oțel și aur galben.
Introducerea unor dimensiuni intermediare de 35 și 36 mm a deschis calea către crearea unui număr practic nelimitat de modele. În anii 80, când industria orologeră se afla în plină epocă a cuarțului, Audemars Piguet a considerat că este momentul oportun pentru revenirea la complicațiile clasice.


În 1983, Manufactura a pus pe piață primul său model cu complicații, Day Date, apoi, un an mai târziu, a integrat în colecție Perpetual Calendar, iar din 1997, modelele cronograf, cu tourbillon și Grande Complication.


În 1997, Audemars Piguet a rescris propriile reguli ale jocului, lansând Royal Oak 25865ST Grande Complication care, cu carcasa de 44 mm, era unul dintre cele mai mari modele Royal Oak. În total există peste 500 de modele Royal Oak, o colecție aflată în plină expansiune.




67.700 franci elvețieni

47.100 franci elvețieni

preț la cerere

31.200 franci elvețieni

preț la cerere

67.900 franci elvețieni