Germania și Danemarca vor fi conectate printr-unul dintre cele mai lungi tunele subacvatice din lume. Aceasta va avea 18 kilometri lungime și va trece pe sub strâmtoarea Fehmarn din Marea Baltică.
Primele demersuri ale proiectului datează din 2008, când Germania și Danemarca au semnat un tratat pentru construirea tunelului. A fost nevoie apoi de mai bine de zece ani pentru ca ambele state să aprobe cadrul legislativ și să fie efectuate studiile geotehnice și de mediu.
Dacă în Danemarca proiectul nu a întâmpinat obstacole, în Germania el a fost contestat de diverse organizații de mediu, de câteva consilii locale și de operatorii liniilor de ferry-boat, care s-au plâns de concurență neloială.

Programat pentru inaugurare în 2029, Fehmarnbelt Tunnel va fi amplasat într-o rigolă săpată pe fundul Mării Baltice, la 40 de metri adâncime. La începutul lui 2024 va avea loc imersarea primului element al tunelului. Acesta, împreună cu celelalte 88 de secțiuni similare din beton, urmează să fie produs într-o fabrică aflată în construcție pe malul danez al Mării Baltice, și care va intra în funcțiune spre sfârșitul acestui an. Fiecare secțiune a tunelului are 217 metri lungime, 42 de metri lățime și 9 metri înălțime, și cântărește 73.000 de tone.

Măsurând 18 kilometri lungime, tunelul va costa 7 miliarde de euro. Prin comparație, Eurotunelul, care leagă Anglia de Franța, are 50 de kilometri, și a costat 13,6 miliarde de dolari (la paritatea actuală). Dar pentru săparea lui s-a folosit o freză subterană uriașă, nu actuala tehnologie cu secțiuni din beton amplasate pe fundul mării.





Tunelul va trece prin strâmtoarea Fehmarn, care desparte insula germană Fehmarn de cea daneză Lolland și va fi alternativa la actualul transport cu ferryboat-ul, folosit anual de milioane de navetiști. Parcurgerea distanței cu ferryboat-ul dura 45 de minute, în timp ce prin tunel, cu trenul, va dura șapte minute, iar cu mașina – 10 minute.
Cu bandă dublă pentru circulație auto în ambele sensuri și cu două linii electrificate pentru trenuri, tunelul va face ca distanța între Copenhaga și Hamburg să poată fi parcursă în două ore și jumătate, față de patru ore și jumătate cât durează în prezent.