Germania se apropie de o naționalizare a importatorului de gaze Uniper, în urma crizei energetice care a lăsat guvernul celei mai mari economii a UE cu puține opțiuni pentru a-și menține industria în funcțiune.
Germania urmează să cumpere participația deținută de Fortum în Uniper și să investească alte 8 miliarde de euro în grupul energetic, potrivit Reuters.
Uniper, cel mai mare importator de gaz rusesc al Germaniei, a declarat că se află în discuții finale cu guvernul și Fortum pentru a modifica pachetul de sprijin din iulie, în valoare de 15 miliarde de euro, care s-a dovedit ineficient având în vedere creșterea prețurilor la gaze. „Drept urmare, Guvernul Federal va obține un pachet majoritar semnificativ de acțiuni la Uniper”, a spus compania, adăugând că un acord final nu a fost încă încheiat.
Vezi și Uniper înregistrează pierderi de 12,3 miliarde euro.
Injecția de capital din partea guvernului german va aduce pachetul total de sprijin, utilizat pentru stabilizarea Uniper, la cel puțin 29 de miliarde de euro.
Dezacordul dintre UE și Rusia, principalul furnizor de energie al organizației internaționale, a lovit puternic sectorul energetic al Germaniei. Guvernul german a trebuit deja să preia Gazprom Germania și o filială a companiei petroliere ruse Rosneft – o naționalizare de facto.
Fortum a spus că afacerea Uniper va include „returnarea finanțării acordate de Fortum grupului Uniper”, pe care grupul finlandez a estimat-o la 8 miliarde de euro.
Ministrul finlandez responsabil de companiile de stat, Tytti Tuppurainen, a declarat că este prea devreme pentru a comenta detaliile acordului. „Considerăm că este important ca Fortum să recupereze fondurile de 8 miliarde de euro pe care le-a acordat Uniper și, în general, ca contribuabilii finlandezi să nu fie supuși la cheltuieli nerezonabile din această cauză”, a spus ea reporterilor.
„Avem nevoie de stat ca acționar principal pentru a supraviețui crizei gazelor și pentru a stăpâni tranziția energetică pe termen lung”, a declarat șeful consiliului de întreprindere al Uniper, Harald Seegatz, pentru Rheinische Post.