Regiuni precum SUA și Asia și sectoare precum fintech au fost cel mai afectate în ultima perioadă. Trimestrul al treilea al anului 2022 a înregistrat o scădere al numărului de noi unicorni, iar estimarea de final de trimestru arată că doar 27 de unicorni noi au apărut în aceste trei luni, adică mai puțin de un unicorn pe zi – așa cum arată graficul alăturat.

În cele ce urmează prezentăm o analiză a motivelor pentru care această tendință a devenit din ce în ce mai pregnantă și a felului în care această încetinire afectează cifrele și regiunile globale (datele și graficele sunt preluate de la CB Insights).
- Volatilitatea piețelor, determinată de instabilitatea mediului macroeconomic, a pus presiune pe cele mai valoroase companii private și a forțat scăderea valorii multora dintre ele, chiar îndepărtând investitori aflați în negocierile finale ale multor runde de finanțare – unele foarte avansate.
- Statele Unite și Asia au fost cele mai afectate de încetinirea creșterii numărului de unicorni. Pe de altă parte, Europa a înregistrat o creștere a unicornilor de la un trimestru la altul (Q3 față de Q2).
- Start-up-urile din fintech au fost lovite cel mai tare și au înregistrat cel mai mare declin al numărului de unicorni de la un trimestru la altul. Între timp, sectorul digital health a rămas neatins de presiuni.
- Valorile mediane ale companiilor au scăzut modest în toate rundele de finanțare și se estimează că acestea vor continua să scadă.
- Puterea deciziilor s-a mutat, astfel, de la cei care au fondat companiile la investitori, care acum au motive reale să investească la prețuri mai mici sau să își configureze contractele cu condiții anume pentru a se proteja mai mult.
Ce determină scăderea numărului de unicorni?
Anul 2021 a fost unul cu un mediu de investiții exuberant, determinat de adopția rapidă a tehnologiilor digitale și de condițiile avantajoase aduse de pandemie, cum ar fi dobânzile aproape zero. Pe tot parcursul anului, investitori majori au pompat capital masiv în runde de finanțare pentru companii ale căror valori au crescut exponențial.
În 2022, însă, creșterea meteorică a anului anterior nu a mai putut fi susținută. Tendința ascendentă a anului 2021 a durat în 2022 până spre finalul lunii februarie, când numărul noilor unicorni pe plan global a atins 1000 pentru prima dată. Cu toate acestea, tendințe la nivel macro cum sunt inflația, rata dobânzilor în continui valuri de creștere și crizele geopolitice au lovit subit piețele de investiții.
Acțiuni ale unor companii de tehnologie, care cu câteva luni înainte își luaseră zborul la niveluri mult mai mari decât estimările, au scăzut dramatic – exemplele cele mai cunoscute sunt Robinhood și Zoom – iar multe start-up-uri și-au anulat listările publice.
Piața venture este sub stres:anul acesta, fondurile companiilor de venture capital au scăzut cu fiecare trimestru, iar unii investitori s-au retras după ce au avut pierderi masive în piețele de investiții. Așa cum s-a întâmplat cu multe companii listate public, unele start-up-uri care se pregăteau pentru listare și-au văzut valorile diminuate semnificativ.
Numărul exit-urilor s-a ponderat:declinul numărului de unicorni născuți per interval de timp nu poate fi atribuit numărului crescut al companiilor care își fac exit înainte să ajungă la stadiul de unicorn. Incertitudinea performanței pieței ține la distanță multe companii aflate în stadii avansate de finanțare de momentul unui exit IPO (International Public Offer) sau SPAC (Special Purpose Acquisition Company), mai ales în SUA. În trimestrul al doilea al acestui an, contractele M&A (mergers & acquisitions) au căzut la cel mai de jos nivel din Q4 2020.
Pe măsură ce exit-urile și finanțările scad, investitorii devin mai puțin siguri că vor obține randamente blockbuster din companiile alese în portofoliu. Acest lucru aduce un aer rece asupra deal-urilor late-stage care anterior își asiguraseră evaluări mari.
Care regiuni produc cel mai mic număr de unicorni?
Scăderea numărului de unicorni s-a făcut simțită mai ales în SUA și în Asia. Pe de altă parte, în Europa numărul unicornilor nou-născuți a crescut cu 19% în Q2 2022, atingând astfel cel de-al treilea trimestru la rând în creștere și depășind cota deținută de Asia.
Trei dintre top 10 unicorni cu cele mai mari valori vin din Europa: SonarSource (Elveția, $4.7miliarde), BackBase (Olanda, $2.7 miliarde) și Oura (Finlanda, $2.6 miliarde).

Mediul de finanțare din Europa a rămas puternic, cu doar 13% scădere de la trimestru la trimestru, ceea ce reprezintă cea mai mică scădere dintre regiunile majore luate în calcul. Reziliența mediului de investiții european poate fi atribuită câtorva factori. Întâi, ratele dobânzilor au fost crescute în SUA mai devreme decât în Europa, ceea ce a determinat o restrângere rapidă a pieței de investiții în SUA. În plus, investitori non-VC, cum sunt Tiger Global și SoftBank — care au fost forțele care au determinat investiții masive în 2021 în start-up-urile aflate în runde avansate de finanțare – au acordat în mod tradițional mai mare atenție companiilor din SUA decât celor din Europa. Când acestea au început să se retragă în acest an, Europa a rămas relativ neafectată.
Cu toate acestea, odată ce băncile centrale din UE și Marea Britanie au început să crească dobânzile, Europa a putut vedea o accelerare în declinul activității de investiții – ceea ce a putut fi cauza impactului negativ asupra unicornilor care au fost generați de continent.
Ce sector a avut cel mai mare declin al unicornilor?
Sectorul fintech înregistra 1 din 4 unicorni globali în Q2 2022, însă cota sa a scăzut cel mai tare dintre toate sectoarele analizate. Cei 20 de unicorni noi din fintech reprezintă un declin de 44% de la trimestru la trimestru și de minus 58% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cei mai mari unicorni născuți în trimestrul al doilea al 2022 sunt KuCoin ($10miliarde), Coda Payments ($2.5 miliarde) și Newfront Insurance ($2.2 miliarde).
După fintech, retail tech a văzut cea mai mare scădere, cu numărul unicornilor scăzând cu 28% față de trimestrul întâi al anului și cu 46% față de întreg anul trecut. Dintre cei 13 unicorni din acest domeniu, cei mai mari sunt Salsify ($2miliarde), Material Bank ($1.9 miliarde) și Mashgin ($1.5 miliarde).
Între timp, sectorul digital health a rămas constant, cu 8 noi unicorni.
Cum au scăzut valorile companiilor?
Rundele cele mai afectate de scăderea valorilor și de volatilitatea pieței sunt cele din Seriile E și mai mari. Valorile au scăzut așa cum este arătat în graficul alăturat și experții așteaptă ca declinul să continue în următoarele luni.

Cum s-a schimbat finanțarea?
VC-urile și investitorii privați au început să investească mai puțin în companii aflate în runde avansate, care sunt mai expuse volatilității pieței. Cel mai activ investitor al anului trecut, Tiger Global Management, și-a schimbat deja strategia de investiții spre companii aflate în stadii de finanțare mai incipiente și a anunțat că își va reduce numărul de contracte semnate până la finalul anului.

Ce se așteaptă să urmeze?
Abundența unicornilor din această perioadă este un rezultat al ecosistemului din 2021, când investițiile au fost foarte intense. Scăderea numărului de unicorni din ultimele luni nu înseamnă că nu vor fi companii care să atingă valori de un miliard de dolari și peste, ci, pur și simplu, înseamnă o selecție mai aspră a celor care vor atinge acest prag. Investitorii vor căuta start-up-uri mai profitabile (de exemplu, cu rate lunare de cheltuieli mai mici și cu creștere constantă, fără stagnări sau fluctuații) și aflate în stadii mai incipiente ale ridicării de investiții.
Pentru moment, cel mai probabil că unicornii vor evita ridicarea de noi fonduri dacă pot supraviețui din lichiditățile și veniturile din prezent, pentru că obiectivul deschiderii unor noi runde este ca valoarea companiei la acel moment să fie cât mai mare. Ca efect imediat, balanța puterii se mută de la fondatorii companiilor la investitori.
În tot acest context, companiile vor trebui să demonstreze că pot echilibra creșterea pe termen lung cu profitabilitatea ca să aibă o șansă de a ajunge – sau de a-și păstra – valoarea de 1 miliard de dolari.