Partidul comunist aflat la conducere în China va începe luna viitoare cea mai mare revizuire a leadership-ului economic al țării din ultima decadă, iar o generație întreagă de factori de decizie politică și reformatori se așteaptă să își dea demisia, în contextul previziunilor de creștere a economiei care se înrăutățesc, potrivit Reuters.
Remanierea o dată la cinci ani pe care o face Beijing va începe la congresul din 16 octombrie, unde președintele Xi Jinping este gata să își securizeze cel de-al treilea mandat.
În timp ce oficialii cei mai importanți din guvern rămân pe poziții până la întâlnirea anuală a parlamentului, care are loc de obicei în luna martie, partidul va oferi indicii cu privire la cine va prelua cele mai importante poziții și va identifica persoana care îi va urma lui Li Keqiang, care în luna martie își va termina cele două mandate de premier. Li este perceput cu un rol diminuat sub conducerea lui Xi, dar cu toate acestea a fost o sursă de confort pentru investitorii care îl privesc ca o voce moderată în managementul economic al lui Xi, în majoritate aflat sub controlul deciziilor de stat.
“Puterea lui Li a fost limitată, dar cel puțin acesta a fost desemnat în poziție în același timp cu Xi. Succesorul său ar putea avea o poziție mai slabă față de Xi,” a declarat pentru Reuters o sursă din interiorul grupului de reformă economică, sub condiția de anonimitate. “Sub structura politică existentă, oricine preia poziția de premier nu va reuși să facă vreo mare diferență,” a spus persoana.
Pe lângă Li, Liu He (70), un mare economist, și Guo Shuqing (66), un bine-cunoscut reglementator bancar, vor ieși din funcțiile lor în prima parte a anului viitor, iar Xi (69) se așteaptă să respecte vârsta de pensionare pentru alți lideri în afară de el însuși. Vârsta de pensionare pentru liderii de top din China este 68 de ani sau două mandate de câte cinci ani.
Li (67) are un doctorat în economie de la universitatea de elită Peking și este vorbitor fluent de limba engleză. Liu, vice-premier și economist instruit la Harvard, este un confident apropiat al lui Xi și persoana de bază a acestuia pentru discuțiile cu Washington pe teme de comerț și cooperare economică. El este văzut drept creierul din spatele ultimelor reforme, inclusiv eforturile dureroase de a reduce capacitatea în exces a fabricilor și riscurile financiare.
Echipa care se va afla în viitor la cârma economiei Chinei este total diferită și dominată de loialiști ai lui Xi educați în țară, care nu au experiența și viziunea internaționale, educația academică și mentalitatea independentă a echipei prezente, potrivit analiștilor politici și economici.
Doi candidați preferați pentru înlocuirea lui Li sunt Wang Yang (67), președinte al organului consultativ Political Consultative Conference, și vice-premierul Hu Chunhua (59). În timp ce atât Wang, cât și Hu au servit în organismele de putere economică ale provinciei Guangdong și sunt priviți drept oficiali pragmatici și pro-reformă, capacitatea lor de a face schimbări majore poate fi limitată, potrivit acelorași analiști.
Alți posibili candidați pentru poziția de premier ar putea fi șeful partidului Chongqing, Chen Miner și omologul său din Shanghai, Li Qiang. Ambii sunt loialiști ai lui Xi.
Noua echipă de la cârma economiei va moșteni provocări nemaiîntâlnite, de la găsirea unei ieșiri din ceea ce mulți consideră o idee absolut deloc sustenabilă – aceea a politicii de zero cazuri de covid în țară – până la criza imobiliară care amenință stabilitatea financiară și tensiunile cu Washington.
O restrângere haotică a firmelor de tehnologie și a educației private, care a spulberat încrederea investitorilor, i-au determinat pe Li și pe Liu să fie vocali cu privire la suportul așa-numitei platforme economice. Ei spun – împreună cu alți analiști și cu președintele Camerei de Comerț a UE în China, Joerg Wuttke – că cel mai bun drum pentru realizare potențialului economic al Chinei este să reintre pe calea reformei și a deschiderii.