FacebookTwitterLinkedIn

Un start-up spaniol creat în 2015 a devenit o franciză cu operațiuni în peste 40 de țări, inclusiv în România. 

Deși a pornit cu servicii de spălat haine, business-ul a scalat și a adăugat alte verticale precum cafea to go, saloane de înfrumusețare, săli de fitness sau spații de coworking. “Practic, am creat un ecosistem de servicii de zi cu zi care fac viața mai ușoară, cu toate aceste servicii care sunt accesibile pe aplicația mobilă”, spune Andrei Costea, Expansion Advisor România la Mr Jeff, adăugând că, în prezent, doar serviciul de Laundry este disponibil în România.

Compania este prezentă în România, în sistem de franciză, din luna mai 2020, după ce perioada de lockdown a amânat lansarea din martie. “A fost deschisă prima locație în București, după care au urmat și celelalte din București, apoi Brașov, în Iași, în Craiova, în Buzău. Practic în toată țara din 2020. Noi am cunoscut creștere doar în pandemie și nu numai în România, ci în toată lumea, pentru că Jeff la nivel mondial este prezent în peste 40 de țări”, explică Costea. Iar în România este loc de creștere, mai ales într-o eră a vitezei, în care timpul este cel mai prețios, iar sarcinile zilnice sunt din ce în ce mai multe. “La ora actuală, în lume, este o piață de peste două miliarde de euro. Vorbim de o piață în creștere, continuă creștere să spunem așa. Publicul țintă sunt acei oameni care nu mai au timp să facă lucrul de zi cu zi”.

La nivel local, există 24 de locații Jeff, dintre care 18 locații sunt deschise, iar celelalte în curs de amenajare, iar la nivelul Capitalei vorbim de 10 locații, cu 8 locații deschise și funcționale. “Anul 2022 a fost un an foarte bun pentru extindere”, punctează Andrei Costea. Și când se referă la extindere, are o perspectivă globală, iar anul acesta a marcat și intrarea start-up-ului spaniol în Statele Unite ale Americii, unde s-au deschis 5 locații noi. “Statele Unite sunt o piață cheie, pentru că vrem să consolidăm foarte mult brandul nostru. Statele Unite sunt un jucător cheie pentru noi și de aceea ne-am gândit că, intrând în această piață, am reușit să ne atingem toate obiectivele noastre financiare și de continuă expansiune”.

Revenind la nivel local, compania mizează pe o creștere de două cifre. “La momentul actual avem o creștere de 25% de la lună la lună pentru locațiile noastre care sunt operaționale. De asemenea, 36% clienți noi de la lună la lună. (….) Obiectivul ar însemna practic un set de zece noi parteneri în 2023. Cu siguranță mult mai mult decât atât. Cu siguranță mult mai mult. Cel puțin 10 poate până la finalul anului”, conchide el.