FacebookTwitterLinkedIn

Numărul de angajați ai distribuitorului de energie și gaz Delgaz Grid cu vârsta sub 30 de ani a ajuns la circa 20%, în urma implicării companiei în programele de învățământ dual ca urmare a lipsei de forță calificată de muncă din România.

„Început în 2016, acest program a adus în cadrul companiei noastre peste 330 de tineri ingineri, instalatori și electricieni”, declară Cristian Secoșan, director general al Delgaz Grid.

În acest an, compania susține învățământul dual prin parteneriate încheiate cu nouă instituții cu profil tehnic.

Astfel, peste 100 de elevi din sistemul de învățământ dual vor efectua stagii de practică în cadrul companiei și vor beneficia de burse plătite de Delgaz Grid.

După obținerea calificării de electrician sau instalator/sudor, tinerii au posibilitatea de a se angaja în cadrul companiei.