FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană va prezenta în a doua jumătate a lunii octombrie propuneri de modificări fiscale care vor oferi statelor membre posibilitatea de a folosi metode individuale de reducere a datoriei, potrivit vicepreşedintelui CE, Valdis Dombrovskis, citat de Reuters.

Reglementările fiscale ale UE prevăd protejarea valorii euro prin limitarea împrumuturilor guvernamentale.

Uniunea Europeană a suspendat în urmă cu doi ani aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere, inclusive obligația ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut, precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.

Potrivit lui Dombrovskis, principalul obiectiv al noilor reglementări este garantarea unui nivel sustenabil al datoriei publice.

“Vor fi necesare ajustări fiscale, reforme şi investiţii. Toate aceste trei elemente ar trebui să fie combinate, astfel încât să se ajungă la o reducere sustenabilă, realistă şi graduală a nivelului datoriei publice”, a explicat el.

Nivelul datoriilor în ţările UE variază de la 185% din PIB în Grecia şi 150% în Italia, la 18,1% în Estonia şi 24,4% în Luxemburg.

“Ţinând cont de nivelul diferit al datoriei în rândul statelor membre UE, nu poate exista o abordare unică. Trebuie să existe mai mult spaţiu de manevră pentru ţările membre, dar în cadrul unui set comun de reglementări”, a afirmat Dombrovskis.

Comisia Europeană va propune simplificarea reglementărilor, prin concentrarea pe un singur indicator observabil, cum ar fi criteriul cheltuielilor, a spus Dombrovskis.

Criteriul cheltuielilor este o reglementare care permite guvernelor să majoreze în fiecare an cheltuielile în ritmul creşterii potenţiale a economiei – ritmul la care creşte o economie fără a genera inflaţie excesivă.