FacebookTwitterLinkedIn

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în cazul a peste 3.700 de evenimente, peste 2.500 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar peste 1.250 – situaţiilor de urgenţă.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în urma acţiunilor din trafic ale poliţiştilor rutieri, un număr de 435 de permise de conducere au fost reţinute în ultimele 24 de ore şi 196 de certificate de înmatriculare au fost retrase, notează Agerpres.

De asemenea, poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant, în cursul zilei de vineri, 108 autori de infracţiuni, care au săvârşit 111 fapte penale. De asemenea, poliţiştii au depistat 20 de persoane urmărite naţional sau internaţional.

Totodată, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 83 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 317 sancţiuni contravenţionale în valoare de 110.700 de lei.