Regina Elisabeta a Angliei stârnește noi îngrijorări cu privire la starea sa de sănătate după ce s-a anunțat că aceasta va absenta de la un festival popular în Scoţia la care participa de obicei.
După ce a renunţat marţi să numească noul prim-ministru, suverana a decis să nu participe la Braemar Highland Gathering din acest weekend, unde va merge prințul moştenitor Charles, notează presa britanică, citată de news.ro.
Potrivit Press Association, decizia a fost luată „pentru confortul ei”. Daily Mail precizează însă că evenimentul se află în jurnalul privat al Reginei şi, deși nu este un angajament oficial, până acum, în 70 de ani de domnie, aceasta a lipsit rar de la acesta.
Regina îşi petrece sfârşitul verii ca în fiecare an la reşedinţa scoţiană din Balmoral şi participă de obicei la acest eveniment, ca parte a Jocurilor Highland, unde echipele concurează pentru competiţii de aruncare a trunchiului de copac sau a ciocanului.
După o noapte de spital în urmă cu aproape un an pentru examinări neprecizate, regina apare din ce în ce mai rar din cauza problemelor de deplasare. În ultima perioadă, suverana îi delegă o parte din ce în ce mai mare din angajamente fiului ei Charles, care a rostit în luna mai în locul ei pentru prima dată discursul în Parlament, una dintre obligaţiile sale constituţionale esenţiale.
Marţi, la Balmoral, şi nu la Palatul Buckingham din Londra, ea îl va primi pe Boris Johnson care îşi va prezenta demisia şi apoi pe succesorul său, al cărui nume (Liz Truss sau Rishi Sunak) va fi anunţat luni.