FacebookTwitterLinkedIn

Grupul Banca Transilvania a înregistrat în primele șase luni ale anului curent un profit net de 1,04 miliarde de lei, față de 1,01 miliarde de lei în primul semestru al anului trecut. Din total, profitul net al Băncii Transilvania a fost de 907 milioane de lei.

”Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1.046,5 milioane lei, din care cel al băncii este de 907 milioane lei. Subsidiarele și participațiile de capital au contribuit cu peste 139,5 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT”, a anunțat banca într-un comunicat transmis Bursei de Valori București.

Veniturile operaţionale ale grupului au crescut cu 17,6%, până la 2,83 miliarde de lei, iar activele au avansat cu 5,7%, la 140,1 miliarde de lei.

Volumul creditelor acordate s-a plasat la 64,9 miliarde de lei, în urcare cu 15,5% faţă de 31 decembrie 2021).

Depozitele clienţilor au ajuns la 110,9 miliarde de lei, din care 72,8 miliarde de lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 38,1 miliarde de lei ale persoanelor juridice.