„Promovarea culturii este cea mai frumoasă misiune posibilă, pe care ne-o asumăm cu dragoste de peste 70 ani. Ce poate fi mai frumos decât să oferi bucurie oamenilor, să aduci zâmbetul pe fața copiilor, să stârnești imaginația tinerilor, să deschizi noi orizonturi împătimiților de cunoaștere? Cărțile fac minuni! De aceea, cartea va fi întotdeauna prioritatea noastră!” spune Marieta Seba, directorul general al Companiei de Librării București. Exact această concepție asupra culturii a fost și cea care a transformat CLB în cel mai longeviv brand de retail de carte de pe piața românească.
Cu mai bine de 70 de ani de activitate continuă și cu clienți din trei generații diferite, Compania de Librării București se poate mândri cu o experiență vastă în acest domeniu cultural, încântând vreme de aproape un secol segmentul de public pasionat de tot ceea înseamnă cunoaștere. Vrei să afli istoria tumultoasă a CLB, dar și care au fost elementele ce au clădit acest brand longeviv de retail de carte? Parcurge în continuare articolul următor pentru a le descoperi!
CLB și scurta istorie a unei lungi tradiții
Unul dintre cele mai importante segmente în procesul de „existență” a unei cărți sau a unui roman este reprezentat de librării. Un astfel de segment important a reprezentat și CLB, cunoscută în timpul regimului comunist sub numele de Centrul de Librării București. Astfel, istoria tradiției CLB începe în anul 1950, Centrul de Librării București fiind o rețea de librării destinată bucureștenilor.
Mai târziu, în anul 1973, Librăria Mihail Sadoveanu devine centrul culturii bucureștene și începe, sub conducerea doamnei Georgeta Munteanu, un maraton de evenimente și de lansări de carte, alături de nume celebre ale culturii românești precum Marin Preda, Octavian Paler, Ion Băieșu, Augustin Buzura, Adrian Păunescu, Eugen Barbu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu și alte personalități importante ale vremii.
În anul 1989, Revoluția Română găsește Centrul de Librării București cu un număr de 130 de magazine, peste 850 de angajați și un public avid de cultură. După căderea comunismului, începând cu primele luni ale anului 1990 și odată cu valul schimbărilor postdecembriste, librăriile au dispărut într-un număr foarte mare. Ulterior, în anul 1995, după un anevoios război birocratic, CLB a reușit să cumpere 35 dintre spațiile comerciale deținute, începând drumul spre privatizare sub conducerea Marietei Seba, o tânără ce a dus o luptă acerbă pentru privatizarea companiei.
În 1997, Centrul de Librării București se privatizează și devine Compania de Librării București, așa cum este numită și în prezent. În anul 2000, CLB reușește să cumpere încă 28 de spații, obiectivul fiind acela de a rămâne cea mai mare rețea de librării din București. Un an mai târziu, compania începe o colaborare cu un consultant german, pentru reorganizarea librăriilor după modelul occidental și pentru trainingul personalului, în așa fel încât să corespundă cât mai bine unei piețe aflate într-o continuă schimbare.
Anii următori au fost marcați de noi investiții, urmând ca în 2009 librăriile să fie complet informatizate. În 2014, CLB lansează și magazinul online clb.ro, deschizându-și porțile pentru iubitorii de carte de pretutindeni. Astfel, CLB începe o ascensiune uluitoare în comerțul electronic de carte. În prezent, Compania de Librării București aniversează peste 70 de ani de activitate și tradiție, intrând în istorie ca cel mai longeviv brand românesc de retail de carte.
CLB, cea mai extinsă rețea de librării din România
Având în considerare tradiția sa de zeci de ani, CLB se mândrește cu cea mai extinsă rețea de librării din România, numărând 39 de magazine în sectoarele din București. Astfel, compania reușește să fie aproape de consumatorii bucureșteni, toți bucurându-se de acces la întreg portofoliul de produse. Mai mult, oricine poate comanda orice produs de aici, cu ridicarea produselor din librăria preferată CLB.
CLB nu vinde doar cărți, ci și experiențe
CLB iubește să împletească tradiția cu inovația, motiv pentru care în această rețea de librării vei întâlni atât librari tineri și dedicați acestei meserii, dar și librari cu zeci de ani de experiență, care vor reuși să te ghideze cu măiestrie în alegerea celor mai potrivite cadouri sau lecturi.
Așa-i că te-a fascinat istoria din spatele brandului CLB? Acum, la finalul acestui articol, cu siguranță vei înțelege titlul de cel mai longeviv brand de retail de carte din România, așa că te poți îndrepta cu pași repezi spre cea mai apropiată librărie CLB, pentru a te bucura de produse care îți vor aduce toată satisfacția sufletească din lume!