FacebookTwitterLinkedIn

Inflația în zona euro a ajuns la un nivel-record în luna iulie, de 8.9%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Acest fapt este confirmat de statisticile UE care arată că și măsurile de contracarare a inflației – cu excepția componentelor volatile, esențiale pentru politica monetară – sunt în creștere, potrivit Reuters.

Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, a anunțat că prețurile la consumator în cele 19 țări care folosesc euro a crescut cu 0.1% în iulie față de iunie, corespunzând unei creșteri de 8.9% de la an la an – cea mai mare de când a fost creată moneda euro, în 1999.

Eurostat a spus că din totalul creșterii prețurilor 4.02 puncte procentuale vin din faptul că energia este mai scumpă, iar 2.08 puncte procentuale vin din creșterea prețurilor la alimente, la alcool și la țigări.

Dar chiar și dacă aceste componente care sunt cele mai volatile ar fi excluse – iar Banca Centrală Europeană (BCE) le numește inflația produselor de bază – iar ratele dobânzilor ar fi urmărite îndeaproape, prețurile la consumator rămân, totuși, cu o creștere de 5.1% în luna iulie față de aceeași perioadă a anului trecut.

Ținta nivelului inflației declarată de BCE este de 2.0%.

Pentru a atinge acest obiectiv, luna trecută BCE a început politici monetare mai exigente, după ani de zile în care acestea erau permisive, dar cu toate acestea prețurile serviciilor au continuat să crească. Serviciile reprezintă mai mult de două treimi din PIB-ul zonei euro, iar prețurile acestora au crescut cu 3.7% față de aceeași perioadă a anului trecut, la punctul de referință iulie 2022.

Bunurile industriale au fost mai scumpe cu 4.5% față de acum 12 luni, ceea ce a adăugat 1.6 puncte procentuale la inflația totală a zonei euro.