FacebookTwitterLinkedIn

Grupul Electrica a raportat pierderi în valoare de 175,5 milioane de lei, în prima jumătate a anului 2022, comparativ cu profitul net de 76,1 milioane de lei realizat în perioada similară a anului trecut, arată raportul semestrial transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Raportul Electrica: „Principalul impact negativ care contribuie la rezultatul negativ de 175,5 milioane lei este determinat de preţul mediu de achiziţie al energiei electrice pentru Consumul Propriu Tehnologic (CPT) pe segmentul de distribuţie cu 115% mai mare decât valoarea stabilită de ANRE ex-ante în tarife generând costuri suplimentare de 574 milioane lei, costuri ce se vor recupera în tarifele viitoare într-o perioadă de până la 5 ani după data de 31 martie 2023 in baza OUG 27/2022″, conform Agerpres.

În primul semestru 2022, EBITDA a scăzut cu 255,8 de milioane de lei comparativ cu perioada similară a anului 2021, la 101,3 milioane de lei.

Cheltuielile cu achiziţia de energie electrică au crescut cu 127,9%, ajungând la 4,94 miliarde de lei în perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2022, în principal ca rezultat al majorării preţului de achiziţie a energiei electrice pe segmentul de furnizare la care se adaugă şi creşterea costurilor cu energia electrică pentru acoperirea CPT pentru segmentul de distribuţie.