În primele 6 luni ale anului 2022, Chimcomplex, principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, a raportat un profit net de 33,5 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 247 milioane de euro.
În primul semestru al anului, poliolii – polieteri au avut o pondere de 56% din total vânzărilor, aceștia fiind produse cu impact major în procesul de decarbonare.
Produsele clorosodice au avut o pondere de 33% în total vânzări, urmate de oxo – alcooli cu 4%.
Vânzările pe piața externă, în cea mai mare pare adresate piețelor din Uniunea Europeană au reprezentat în semestrul I aproximativ 90,79% din totalul vânzărilor.
Cheltuielile din exploatare au crescut în 2022 din cauza prețurilor de achiziție ale materiilor prime și utilităților, care au avut un trend ascendent în perioada ianuarie-iunie 2022.
Rata de creștere a acestora fiind mai mare decât creșterea prețului de vânzare al produselor finite Chimcomplex.
Profitabilitatea companiei s-a diminuat astfel în primele 6 luni ale anului 2022, obținându-se un profit net în scădere cu 42% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021.
Impactul presiunilor inflaționiste fără precedent asupra dezvoltării marjei a fost limitat prin controlul costurilor și eficiența operațională.
Totodată au crescut semnificativ investițiile din spatele cheltuielilor de capital – reintegrarea fabricilor de pe platforma Oltchim ( achiziția pachetelor de acțiuni Sistemplast și CET Govora), dar și sustenabilitatea.