Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au aplicat amenzi în valoare de 1,204 milioane de lei, în urma unor acţiuni de control derulate în zona staţiunilor de pe litoral, arată datele publicate, marţi, de instituţie.
Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a instituţiei, citată de Agerpres, în perioada 11- 14 august, controalele au vizat verificarea respectării prevederilor legislaţiei de mediu la nivelul unităţilor de cazare şi alimentaţie publică, al şantierelor precum şi al operatorilor de salubritate care activează în zonă.
Pe durata celor 182 de controale efectuate, comisarii GNM au constatat numeroase încălcări ale legislaţiei de mediu, fapt care a generat aplicarea a 84 de sancţiuni în cuantum de 1,204 milioane de lei, la care s-au adăugat şase suspendări de activitate, o desfiinţare de lucrări cu aducerea terenului la starea iniţială, precum şi confiscarea unui autovehicul.