Teheranul a transmis răspunsul la ”textul final” elaborat la Viena de Uniunea Europeană, menit să salveze acordul nuclear din 2015, a anunţat agenţia oficială de presă iraniană, Irna.
”Iranul şi-a prezentat răspunsul scris la un text al proiectului de acord de la Viena şi a anunţat că se va ajunge la un acord dacă Statele Unite reacţionează cu realism şi flexibilitate”, potrivit Irna, citată de AFP.
”Diferenţele se referă la trei puncte, asupra cărora SUA şi-au exprimat verbal flexibilitatea în două cazuri, dar aceasta ar trebui inclusă în text. Al treilea aspect are de-a face cu asigurarea faptului că acordul este sustenabil şi asta depinde de realismul Statelor Unite în ceea ce priveşte reasigurarea Iranului”, informează Irna, fără a da alte detalii.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a refuzat, luni, să comenteze dacă Washingtonul ar fi pregătit să pună capăt sancţiunilor în cazul unui acord cu Iranul.