Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au propus închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni a cinci magazine aparţinând rețelelor de retail Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image, aflate în sudul litoralului, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Echipele de comisari ale Comandamentului Litoral 2022 – structura specială a ANPC – au verificat modul în care este respectată legislaţia în domeniu în marile magazine de tip supermarket din sudul litoralului Mării Negre, informează Agerpres.
În Mangalia, au fost controlate magazinele Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image şi magazinul Lidl din Eforie Nord.
Pentru neregulile constatate, celor 5 locaţii le-au fost aplicate 4 avertismente şi 9 amenzi contravenţionale în valoare totală de 235.000 lei.
Acestor sancţiuni li s-au adăugat şi măsurile complementare care au presupus oprirea temporară de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 4.600 lei, oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 10.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor a tuturor magazinelor controlate, închiderea temporară pe o perioadă de până la 6 luni a tuturor magazinelor controlate şi încetarea practicilor comerciale incorecte pentru 3 dintre magazine.