Johnson & Johnson va înceta să vândă pudră pentru copii pe bază de talc pe piețele internaționale începând cu 2023, a declarat joi producătorul de medicamente. Decizia vine la mai bine de doi ani după ce a încetat vânzările produsului în SUA.
„În cadrul unei evaluări a portofoliului mondial, am luat decizia comercială de a trece la un portofoliu de pudră pentru copii pe bază de amidon de porumb”, arată un comunicat al companiei, citat de Reuters.
În 2020, J&J a anunțat că va înceta să mai vândă pudră pentru bebeluși pe bază de talc în Statele Unite și Canada, deoarece cererea a scăzut în urma a ceea ce compania a numit „dezinformare” despre siguranța produsului, pe fondul unui număr foarte mare de procese.
Compania se confruntă cu aproximativ 38.000 de procese din partea consumatorilor și supraviețuitorilor, care susțin că produsele pe bază de talc i-ar fi îmbolnăvit de cancer din cauza contaminării cu azbest, un carcinogen cunoscut. J&J neagă acuzațiile, susținând că anii de teste științifice și aprobări de reglementare au arătat că talcul folosit în produsele sale este sigur și fără azbest.