Dezvoltatorul belgian Speedwell a semnat un contract cu Hili Properties plc din Malta pentru vânzarea a 75% din acțiunile firmei Baneasa Real Estate SRL, societatea care deține clădirea de birouri MIRO din zona Băneasa. Restul de 25% din acțiuni rămâne în proprietatea Speedwell pentru încă doi ani. Clădirea MIRO a fost finalizată la sfârșitul anului trecut.
Hili Properties, parte din Hili Ventures, este un investitor strategic în proprietăți imobiliare comerciale din orașe europene, iar în București deține și gestionează Centrul de Afaceri ART care găzduiește Spitalul Academic Ponderas, parte din Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.
MIRO este o proiect office de clasă A, care cuprinde 23.000 mp de spații de birouri, dispuse pe cinci etaje, cu o zonă de relaxare exterioară de 1.700 mp. Clădirea este amplasată chiar pe DN1, în zona Băneasa din București, beneficiind de acces rapid către zona de nord, centrul orașului și aeroport.
Dintre chiriașii MIRO se numără KPMG, Rovere, COS, Eaton, Neoclinique, Speedwell, Stradale / Mitzu, Jura și Hisky.
Tranzacția a fost sprijinită de Țuca, Zbârcea și Asociații de partea vânzătorului, iar Mușat și Asociații, Deloitte și Colliers au format echipa de consultanță în această tranzacție de partea cumpărătorului Hili Properties.