FacebookTwitterLinkedIn

Consiliului Concurenţei și Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) vor evalua modul în care se formează prețul final la pompă al combustibililor, pentru că vor să soluționeze ”blestemul” prețurilor mari la pompă.

”Undeva, există acest blestem al preţului mare pe care vrem să-l lămurim foarte clar. (…) Cum s-a calculat, de exemplu, preţul final al litrului de combustibil?”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

 El a adăugat că inițiativa acestui demers aparține președintelui Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenței a mai derulat o astfel de investigație în 2019, când a stabilit că nivelul de concurență pe piața românească a carbuanților este redus. Ca urmare, Consiliul a sugerat companiilor petroliere să afişeze simultan majorarea preţurilor la carburanţi, pentru a nu se influenţa reciproc.

Mai mult, în 2012, Consiliul Concurenței a aplicat amenzi de 880,5 milioane de lei distribuitorilor de carburanți, pe care îi acuza de înțelegeri privind retragerea simultană de pe piață a unui sortiment de carburant. Ancheta derulată de autoritatea de Concurență a fost începută în 2005.