FacebookTwitterLinkedIn

Pe bursa din Olanda, prețul gazelor naturale s-a ridicat la peste 200 de euro/MWh, pe fondul creșterii cererii de gaze pentru înmagazinare.

“Avertizam în urmă cu o lună că prețul gazelor naturale în iarnă va atinge cele mai mari valori din istoria utilizării gazelor naturale. Consumatorii industriali mari se vor închide singuri, fără să fie raționalizați. Din păcate nu a venit iarna, dar pe fondul creșterii cererii de gaze pentru înmagazinare, prețul a sărit de 200 euro/MWh pe bursa din Olanda”, a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.

În ultimul an, prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa din Olanda a crescut de aproximativ nouă ori, iar așteptările traderilor sunt de creștere a prețului pentru iarna ce urmează.

“Statistic, anual, prețul gazelor naturale începe să crească, începând cu luna august, atunci când se încheie contractele de achiziție gaze pentru iarna/anul viitor. Astfel, trebuie să ne așteptăm ca prețurile gazelor să crească în această perioadă și să atingă valori care nu au mai existat în istoria tranzacțiilor cu gaze”, adaugă analistul pe energie.