Hala Obor va rămâne închisă pe o perioadă de un an, după ce inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au găsit nereguli repetate în urma mai multor controale.
În urma unei acțiuni de verificare efectuată de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov, la Hala Obor din București, echipele de control au constatat din nou o serie de nereguli importante, deși această locație a fost controlată periodic, constatându-se, de fiecare dată, repetitivitatea multora dintre abaterile de la prevederile legale, anunță ANPC.
Deși societatea care administrează hala, SC CI-CO SA și operatorii economici care comercializează, în mod special, produse alimentare, în complex, au fost amendați și au primit măsuri complementare de reparare a spațiului și de remediere a stării de curățenie și a echipamentelor folosite, aceștia nu și-au rezolvat toate aceste probleme nici măcar parțial, spun inspectorii sanitari.
„Hala Obor trebuie să iasă la pensie. Personal am participat la acțiunea de control din 2019, ocazie cu care administratorii acestui spațiu ne-au promis că vor participa la renovarea lui completă. Au mai urmat acțiuni similare și singurul lucru substanțial obținut au fost tot promisiunile. Înțelegem perfect că această hală reprezenta o sursă de produse pentru persoanele în etate, din zona respectivă, datorita prețurilor mici. Dar, în situația de față, ieftin se dovedește a fi un pericol pentru sănătatea consumatorilor. Lipsa flagrantă de curățenie și siguranță trebuie oprită aici. Modul de desfășurare a activităților comerciale este desprins din anii ’70. Indiferent cât se vor supăra de tare unii consumatori pe acțiunea noastră am făcut-o și pentru siguranța acestora”, a completat Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
În urma verificărilor a 28 de operatori economici, care activează în Hala Obor, comisarii CRPC București – Ilfov au aplicat mai multe sancțiuni, după cum urmează: amenzi contravenționale în valoare de 171.000 lei, au dispus oprirea temporară a prestării de servicii a 14 operatori economici până la remedierea deficiențelor, a fost propusă închiderea temporară a unității (Hala Obor) pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru săvârșirea repetată a unor abateri sancționate de organele de control în decurs de 6 luni de la prima constatare.