Fostul ministru al finanțelor, Rishi Sunak, și secretarul de stat pentru afaceri externe, Liz Truss, se află în cursa pentru poziția de prim-ministru al Marii Britanii, după ce ambii au fost votați din lista scurtă de către legislativ, potrivit Reuters.
Dintre membrii din legislativ ai partidului conservator care au intrat în cursa pentru premier, Sunak a condus în toate rundele de votare, însă se pare că Truss este favorita celor 200,000 de membri ai partidului guvernator care vor alege câștigătorul.
Cursa din ultimele săptămâni pune acum față în față pe Sunak, un fost bancher al Goldman Sachs, care a crescut taxele la cel mai înalt nivel din anii 1950 încoace, și Truss, un suporter al Brexit care promite să scadă taxele și să ușureze politicile fiscale.
Rezultatul va fi anunțat în 5 septembrie și cine va câștiga dintre cei doi va moșteni cele mai dificile condiții din Marea Britanie din ultimele decade. Inflația este aproape de nivelul de 11% anual, creșterea stagnează și lira sterlină este la aproape cel mai de jos nivel din istorie față de dolar.
Sub conducerea lui Johnson, susținut de Truss, Marea Britanie a avut și o poziție dificilă față de Bruxelles la negocierile post-Brexit, pe subiectele Irlanda de Nord, periclitând viitoarele legături comerciale cu Uniunea Europeană.
În cursa pentru premier au fost 11 candidați, iar Sunak a rămas în cursă cu 137 de voturi, versus Truss cu 113 voturi.
Sondajele arată în acest moment că Truss va câștiga în fața lui Sunak în competiția membrilor partidului, deschizând o șansă conservatorilor să aleagă un lider care nu a fost cel mai popular printre membrii legislativului.
Truss a mulțumit câtorva membrii din legislativ la scurt timp după ce au fost anunțate voturile. “Sunt în cursă ca să o câștig,” a spus ea reporterilor, potrivit Reuters, adăugând: “Ca premier voi lua măsuri din prima zi, voi uni partidul și guvernul sub valorile conservatoare.”
Sunak a scris peTwitter: “Sunt recunoscător că astăzi colegii mei mi-au dat votul lor. Voi lucra zi și noapte să fac cunoscut mesajul nostru în întreaga țară.”
Cei doi finaliști vor începe o activitate intensă de călătorii prin țară. “Aceasta a fost una dintre cele mai imprevizibile competiții din istoria recentă a partidului conservator,” a spus Chris Hopkins, director pentru cercetare politică la compania de sondaje electorale Savanta ComRes. “Diferența față de alte campanii este că în cazurile precedente a existat mereu un candidat favorit clar.”
Competiția foarte vizibilă dintre cei doi candidați pune întrebări cu privire la cum va fi capabil noul lider să conducă guvernul, în condițiile în care Johnson continuă să aibă popularitate printre mulți membri ai partidului și în țară, iar partidul este divizat între cele două facțiuni.
Johnson a fost nevoit să demisioneze după ce a pierdut suportul legislativului și în urma unor luni de scandal, inclusiv pentru încălcarea regulilor de prevenție a covid-19.
Este posibil ca Sunak, care a contribuit la deciziile economice din timpul pandemiei, să nu aibă suportul membrilor partidului, pentru că mulți îl consideră vinovat pentru căderea lui Johnson. El este criticat pe aproape toate planurile, de la performanța sa în guvern, la averea soției sale.
Pe de altă parte, Truss poate avea dificultăți în a-l confrunta pe Sunak, care are mai multă carismă în aparițiile publice. Ea a declarat chiar recent că nu este “cel mai abil prezentator”, dar “atunci când spun ceva, fac”.
Pentru că ambii candidați au făcut parte din guvernul Johnson, niciunul nu va putea pretinde că va aduce “un început nou”. Se așteaptă o bătălie acerbă, pentru că “guvernul a fost puternic afectat”, potrivit Pollster Hopkins.