FacebookTwitterLinkedIn

Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.

Va intra afacerea Dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?

Dincolo de provocările și imprevizibilul aduse de ultima perioadă, afacerea noastră și-a continuat activitatea, iar dezvoltarea proiectelor continuă conform graficelor stabilite. Domeniul real estate este unul extrem de dinamic, prin urmare, datorită specificului activității, vom avea business continuity pe perioada de vară. 

Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările Dvs. în următoarea perioadă?

Într-adevăr, în ultimii doi ani ne-am regăsit cu toții în fața unor situații fără precedent, la care a trebuit să ne adaptăm rapid și să învățăm să le gestionăm într-un mod cât mai eficient, având grijă nu doar de business, ci mai ales unii de ceilalți. Prima noastră preocupare, așadar, a fost și va rămâne siguranța – a angajaților, a furnizorilor, a partenerilor și a comunităților locale. 

Am stabilit protocoale de siguranță atât pe șantiere cât și în clădirile de birouri, luând toate măsurile necesare pentru a menține sănătatea și siguranța tuturor, dar și pentru a păstra ritmul de dezvoltare a business-ului. Astfel, încă de la începutul pandemiei, clădirile noastre au fost printre primele clădiri de birouri din România care au obținut certificarea WELL Health-Safety Rating, iar anul 2022 l-am început cu certificarea propriului nostru birou din clădirea Equilibrium 1. Eforturile noastre permanente de a crea și a oferi cele mai sigure spații, care pun pe primul loc starea de bine a angajaților, au continuat să fie recunoscute prin obținerea optimizărilor pentru certificările WELL Core & Shell, iar cele mai recente exemple sunt clădirile de birouri Campus 6.2 și 6.3, care au obținut certificarea WELL C&S la nivel Gold. 

Chiar dacă Skanska nu are operațiuni directe în Ucraina, efectele războiului s-au resimțit puternic în țările vecine din regiune unde suntem prezenți, iar gândurile noastre se îndreaptă către toți cei afectați. Pe lângă sprijinul oferit prin donații, voluntariat, sau alte forme de sprijin ale angajaților, Grupul Skanska a luat decizia de a direcționa 5.000.000 SEK către eforturile umanitare conduse de Agenția Națiunilor pentru Refugiați (UNHCR) și 5.000.000 SEK către Crucea Roșie, care lucrează alături de ONU și de autoritățile ucrainene pentru a oferi asistența necesară acolo unde este nevoie. De asemenea, una dintre clădirile Skanska din Varșovia, Polonia, a fost oferită ca spațiu de adăpost pentru refugiați. 

Repercusiunile evenimentelor din ultimii ani s-au făcut însă resimțite nu doar pentru Skanska, ci în întreaga lume. Economiile globale sunt interconectate, deci orice dezechilibru produs într-un capăt, îl poate destabiliza și pe celălalt. Una dintre principalele dificultăți întâlnite este legată de finalizarea bugetelor, astfel încât să îndeplinească așteptările tuturor părților implicate – de la clienți, antreprenori generali, subantreprenori de specialitate și furnizori. Creșterile fără precedent ale prețurilor pentru echipamentele și materialele de construcții începând cu anul 2021, cauzate de cererea crescută și lipsa materiilor prime, au dus la imposibilitatea garantării unor oferte pentru perioade mai mari de timp. Pe lângă creșterile de prețuri, impactul imediat pentru întreaga industrie de construcții au fost întârzierile în livrarea materialelor și a echipamentelor de șantier. Cu toate acestea, am reușit să asigurăm operarea conform graficelor de timp stabilite și să controlăm riscul livrărilor întârziate sau al indisponibilității produselor, precum și al costurilor neprevăzute, prin comandarea în avans a materialelor și echipamentelor necesare.  

Care credeți că sunt principalele provocări în industrie?

Volatilitatea pieței materialelor de construcții, generată inițial de pandemie și continuată apoi de recentele evenimente din Ucraina reprezintă un factor de îngrijorare nu doar pentru Skanska, ci pentru piața internațională de imobiliare. Creșterile de preț ating chiar și ordinul zecilor de procente pentru toate tipurile de oțel, lemn și pentru materialele de izolare pe care le folosim. Acest lucru nu ne va împiedică însă în alegerea materialelor la cele mai înalte standarde, având în vedere, în mod obișnuit, criteriile de durabilitate și impactul acestora asupra mediului. 

O altă provocare considerabilă pentru perioada următoare o reprezintă începerea noilor contracte de construcție, în contextul celor menționate anterior, însă experiențele de până acum ne-au demonstrat de fiecare dată potențialul de a ne adapta cu succes situațiilor întâlnite. În 2021 am finalizat în totalitate proiectele Campus 6.2 și 6.3, precum și lucrările de fit-out ale spațiilor pentru chiriași, urmate de predarea acestora și demararea construcțiilor celei de-a doua faze a proiectului Equilibrium, în cadrul căruia lucrările avansează în ritmul așteptat.  

La fel ca până acum, continuăm să monitorizăm situația pieței și să identificăm cele mai bune soluții împreună cu partenerii și clienții Skanska. Indiferent de provocările întâmpinate, vom continua să fim o prezență din ce în ce mai activă pe piața construcțiilor din București și zona metropolitană și să livrăm în continuare toate proiectele în graficul de timp agreat și la calitatea dorită de clienții noștri.

Cum arată planurile Dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?

Unul dintre planurile aflate pe agenda noastră este demararea construcțiilor pentru cea de-a patra fază a proiectului Campus 6, Campus 6.4, însă continuăm să monitorizăm efectele războiului din Ucraina și volatilitatea crescută a pieței materialelor de construcții. După finalizare, complexul de pe Iuliu Maniu va avea o suprafață totală de 81.000 mp și va fi format din patru clădiri de clasă A, oferind un total de aproximativ 6.500 mp de zonă verde destinată atât chiriașilor, cât și comunității locale. Complexul devine tot mai mult un reper pe harta Bucureștiului, datorită energiei și efervescenței care îl caracterizează, precum și facilităților pe care le oferă și care transformă ansamblul de clădiri de birouri într-un adevărat hub social și de business.

De asemenea, avansăm cu lucrările în cadrul proiectului Equilibrium 2, care estimăm că va fi finalizat în primul trimestru din 2023 și planificăm vânzarea întregului complex după încheierea procesului de închiriere, pentru care în acest moment discuțiile se află în diverse stadii. 

Clădirea de 12 etaje va dispune de o suprafață închiriabilă de aproximativ 19.900 mp și de 229 de locuri de parcare supra și subterane. La finalizare, întregul complex compus din două clădiri va oferi o suprafață închiriabilă de 40.800 mp. Proiectul Equilibrium reprezintă un alt landmark din portofoliul nostru, fiind un adevărat ecosistem care îmbină armonios viața profesională cu cea personală, promovând starea de bine, relaxarea și productivitatea, fiind construit în jurul ideii de comunitate. 

Acesta dispune de 3500 mp de spații verzi pentru relaxare, cu mobilier urban dotat cu prize electrice și acoperire wireless, dar și de numeroase facilități pentru a încuraja mobilitatea urbană și un stil de viață activ. Recent, proiectul Equilibrium 2 a obținut pre-certificarea Zero Net Carbon Buildings, dezvoltată de Skanska în parteneriat cu Romania Green Building Council (ROGBC), fiind prima clădire de birouri din România și din Europa Centrală și de Est care primește certificarea preliminară, un pas înainte spre îndeplinirea obiectivului nostru general, la nivel de grup, de a atinge neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de CO2 până în 2045. 

La momentul actual, am reușit reducerea amprentei de carbon din cadrul propriilor operațiuni cu aproximativ 45%, apropiindu-ne considerabil de target-ul setat pentru anul 2030 de a reduce emisiile de carbon cu 70%. Astfel, ne dorim, totodată, să valorificăm competențele noastre în dezvoltarea proiectelor verzi, sustenabile și să promovăm același tip de acțiune bazată pe transparență în relațiile cu toți partenerii noștri, la fel ca până acum. 

Pe lângă acestea, atât în 2022, cât și în 2023, continuăm să analizăm piața pentru identificarea de noi oportunități și să continuăm dezvoltarea business-ului nostru într-un ritm și un mod sustenabil.