Știm și recunoaștem fără ascunzișuri că discuțiile despre cum se cresc copiii au de cele mai multe ori ton feminin, semn că mamele sunt – o spunem într-un fel prietenos și jovial – cele care întreabă, se documentează, aleg și mai apoi tranșează informația. Așa că am hotărât ca în paginile revistei noastre să coborâm ușor „sunetul“ și să oferim „microfonul“ vocii masculine! Tați, aveți legătura! Povestiți-ne cum faceți față capriciilor celor mici, fără să cereți ajutor la orice tantrum, râzgâială, refuz fără vreun motiv. Ce „secrete“ scoateți din pălăriile de „magicieni“ și le împărtășiți cu noi? Vorba aceea: „sharing is caring“!
Dan Cruceru, jurnalist, antreprenor, Taticool: „Usssaaaa! Respiră, părinte!“
Copii fără capricii? Ați întâlnit vreunul? Să mi-l arătați și mie! Îi facem statuie și ne închinăm la el! Dar nu există!!!
Spui copil, spui capricii. Ba că acum le e foame și două secunde mai târziu nu le mai e, ba că afară plouă, dar ei vor să iasă desculți în bălți, ba că insistă să mai vadă măcar o animație deși ora lor de mers la somn a trecut de mult timp. Copiii sunt foarte inventivi la capricii, așa că lista poate continua la nesfârșit.
Dar cum le gestionezi? Asta cred că este marea întrebare pe subiect. Și nu a copiilor, ci a părinților care simt că le fuge pământul de sub picioare, că li se ridică părul pe spate, că nervii năvălesc în creier și că scot fum pe nări. Am fost suficient de plastic? Sunt sigur că știți la ce mă refer.
Am trecut prin toate stările posibile cu primul copil, Sophia. Îmi mușcam buzele pe interior ca să nu urlu de furie, ca să nu-mi iau câmpii, ca să nu cedez. Pentru că reușesc cei mici să ne testeze limitele rău de tot.
Dar am supraviețuit. O zi, două, o lună, un an. Și tot așa. Și mi-am dezvoltat tehnici prin care să nu mai „pun la suflet“ orice ifos al domnișoarei. Am descoperit chiar și tehnici de respirație pentru calmare. „Usssssaaaaaa“ de câteva ori pe zi, cu mult aer în piept și ești Zen.
Apoi a venit al doilea. Al doilea copil. Și mai și. La capricii mă refer.
Dar știți ce învățasem între timp? Să nu mai duc războaie fără o miză reală. Serios! Atât timp cât copilul este în siguranță, e ok. Eu, ca părinte, trebuie să-l țin în afara oricărui pericol. Asta nu se negociază. Chiar dacă urlă ca din gură de șarpe, elimin imediat pericolul.
În rest… chiar nu mai văd probleme. Sunt doar detalii neimportante, de care, peste ani, nici nu ne vom mai aminti.
Hai să vă dau cazuri concrete de bătălii pe care nu le mai port:
Copilul nu vrea să se îmbrace cu hainele de grădi. E ok. I le pun în ghiozdan și îl duc în pijamale. La grădiniță se va schimba singur. Pe cuvânt că am făcut-o!
A scris pe perete. Am văzut, am șters, am instalat o tablă special pentru asta, dar nu m-am mai enervat. După încă vreo doi pereți pictați și câteva exemplificări, copilul a ales să scrie doar pe tablă.
N-a mâncat decât orez timp de o săptămână. Trei mese pe zi. Doar orez. În trecut, eram disperat. Acum, am avut răbdare. După șapte zile, a acceptat și carne și legume. Acum mănâncă de toate.
Anul trecut, la mare, a stat doar îmbrăcat. N-a vrut să intre în apă nici în ruptul capului. L-am lăsat pe marginea piscinei sub supravegherea maică-si și am plecat cu sora lui mai mare la bălăceală. Anul acesta a fost primul care a sărit în apă, în vacanța pe care tocmai am încheiat-o.
* * *
Dragii mei, eu nu sunt vreun expert în parenting. Sunt doar expertul copiilor mei, pe care de zece ani îi descopăr puțin câte puțin. Soluțiile mele nu sunt din tratate științifice, ci din observații atente. Fiți prezenți, fiți lângă ei! Și atunci veți afla exact ce vi se potrivește vouă ca familie. Nu e simplu, dar vă asigur că mâine va fi mai ușor ca azi.
Și respirați, dragii mei! Respirați mult! Usssssaaaaa! Și veți vedea că veți face față la toate capriciile copiilor voștri.
Magicianul Verdini: „Îmi doresc copii răsfățați cu iubire și informație, nu cu «capricii» inutile“
Se spune că magia există doar atunci când crezi cu adevărat în ea. Și chiar magie pură sunt copiii. Sunt fericitul tată a doi copii – Ava Lucia, în vârstă de 4 ani, și Felix, în vârstă de 2 ani, și asta nu poate decât să mă facă să mă simt împlinit și fericit. Timpul petrecut cu ei este de-a dreptul minunat, dar tot atât de provocator. Energia debordantă a magicianului Verdini, omul de pe scenă care creează spectacole pentru copii cu lumini, culori, mișcări și zâmbete și care ascunde fascinanta artă a magiei și a iluziilor se transferă de multe ori și acasă, la tatăl Verdini, în felul acesta pot petrece cu ei timp de calitate, atât de prețuit de cei mici. Dar asta nu înseamnă că nu avem parte de provocări și capricii! Cum le fac față? Am să răspund simplu: cu iubire și sinceritate. Nu am un secret și nici nu fac magii. Le vorbesc despre toate ca și cum aș vorbi cu mine însumi, chiar dacă ar părea că un copil mic nu înțelege. Nu tratez niciun copil ca și cum ar avea posibilități mai mici de înțelegere decât adulții, dimpotrivă. Recunosc că de multe ori, în situații dificile, fac tot posibilul să le atrag atenția către altceva. În general, încerc să folosesc afirmații, iar atunci când este ceva ce nu vor să facă, menționez lucruri pe care știu că-și doresc să le facă.
În spectacolele mele aduc zâmbetul pe buzele tuturor copiilor, fie că au 8 ani, fie că au… 100 de ani! Și încerc asta și acasă, pentru că un zâmbet întotdeauna schimbă „culoarea“ situației și aduce cu el soluții mai bune.
Încerc să nu încurajez capriciile, de aceea nu fac cumpărături inutile, ci profit de oportunitate să discutăm despre resurse și risipă. Îmi doresc să cresc oameni care caută valoarea autentică și nu sclipirea ambalajului. Îmi doresc copii răsfățați cu iubire și informație, nu cu „capricii“ inutile.