FacebookTwitterLinkedIn

Președintele SUA, Joe Biden, a spus ieri că nu va evita să vorbească despre drepturile omului în vizita pe care o va avea în Arabia Saudită, ca a doua parte a vizitelor sale planificate în această perioadă pentru Orientul Mijlociu, și a accentuat că poziția sa cu privire la uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi continuă să rămână “absolut” clară, potrivit Reuters.

Biden a ajuns astăzi în regatul Arabiei Saudite iar scopul vizitei este încercarea de a crește exportul de petrol și de restabilire a relațiilor cu o țară arabă cheie, fără însă să pară că susține un prinț al coroanei acuzat de abuz al drepturilor omului.

Vizita de astăzi reprezintă un act fin de echilibrare a relațiilor dintre țări, mai ales pentru Biden, care acum mai puțin de doi ani a promis că va face Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol al lumii, un “paria” pe scena internațională.

Promisiunea a fost determinată de uciderea în 2018 a jurnalistului de la Washington Post, Jamal Khashoggi, cu care prințul moștenitor al coroanei, Mohammed bin Salman, neagă să fi avut vreo implicare.

“Nu am fost niciodată tăcut când este vorba despre drepturile omului,” a spus Biden la o conferință de presă care a urmat întâlnirii cu prim-ministrul israelian Yair Lapid în Ierusalim. “Motivul pentru care merg în Arabia Saudită este să promovez interesele SUA, pe lângă altele, precum mesajul că intenționăm să continuăm să conducem în regiune și să ne întărim parteneriatele, nu să creăm un vacuum, care în prezent este umplut de China și/ sau Rusia.”

Biden se va întâlni în Arabia Saudită cu regele Salman și cu prințul  Mohammed, precedând summitul liderilor arabi care va avea loc mâine.