Infineon Technologies România, filiala locală a producătorului german de semiconductori, își extinde spațiul de birouri cu încă două etaje și un laborator în campusul de afaceri Novo Park, deținut de dezvoltatorul imobiliar local Genesis Property.
Compania a semnat un contract de închiriere pentru extinderea sediului său din România cu încă două etaje și un laborator în clădirea D, cu începere imediată, ajungând la o suprafață închiriată de 10.000 mp. În plus, compania a semnat o prelungire a contractului existent până în 2025.
Infineon Technologies România, care ocupă în prezent spații de birouri în clădirile B și C din Novo Park, este chiriașul Genesis Property încă din 2005, când a închiriat 2.300 mp, iar de atunci a continuat extinderea spațiului de birouri.
„Această nouă extindere confirmă că cererea de birouri premium, sigure și confortabile, în care angajații pot găsi atracții care să le îmbunătățească experiența la locul de muncă, este în trend ascendent”, a spus Ștefan Tudos, vicepreședinte Genesis Property.
În luna aprilie, Genesis Property a început transformarea Novo Park, situat în partea de nord a Bucureștiului, în YUNITY Park, un nou concept imobiliar care va fi finalizat în primele trei luni ale anului 2023, în urma unei investiții totale de 50 de milioane de euro.
Parcarea exterioară de 7.500 mp va fi complet transformată, cu accent pe zonele verzi: va fi plantată o pădure urbană de 1.000 mp, unde angajații să poată organiza întâlniri și ședințe.
Genesis Property va dezvolta și o terasă în aer liber ce va deservi un food hall de 4.000 mp, plus un centru de conferințe cu o capacitate totală de 540 de locuri, unde vor fi organizate evenimente culturale și profesionale.
Toate cele șapte clădiri ale proiectului, cu o suprafață închiriabilă de 75.000 mp, sunt clasificate în clasa A de eficiență energetică și certificate BREEAM – Very Good și vor fi, de asemenea, certificate IMMUNE Building Standard™ – Resilient, 5 stele din 5.
Genesis Property deține și administrează peste 150.000 mp de spații de birouri, unde lucrează peste 20.000 de angajați.