FacebookTwitterLinkedIn

Compania turcă Superlit, parte a producătorului și distribuitorului de tuburi și țevi Karamanci Holding, vinde echipamentele fabricii pe care o deține în Buzău. Prețul minim solicitat este de 1,3 milioane de euro, scrie Profit.

Grupul turc intenționează să mute activitatea fabricii din Buzău în Turcia, ca urmare a scăderii vânzărilor interne, a costurilor de transport și recuperării dificile a creanțelor de la clienți, dar și a restricțiilor din perioada pandemiei.

Oprirea producției este cauzată și de falimentul principalului client al fabricii, din Austria, creșterea prețului materiilor prime și dificultățile de aprovizionare la nivel mondial.

În România urmează să fie păstrată doar activitatea de vânzare de produse.

Superlit Buzău a început producția în 2008, iar în 2020 a avut afaceri de 45,9 milioane de lei, în scădere față de 54,5 milioane de lei în 2019, și a raportat pierderi de 2,1 milioane de lei. Anul trecut, afacerile companiei au căzut la 15,5 milioane de lei, iar pierderile au ajuns la 4,8 milioane de lei.