FacebookTwitterLinkedIn

Livia Stoia, director Livia Stoia Literary Agency

Forbes: Ce a însemnat anul 2021 pentru agenția dvs: un an al revenirii după șocul din 2020, un an obișnuit sau un an prevestitor pentru o nouă criză? (variația volumului de business, variația numărului de contracte pentru piața autohtonă, evenimente, etc)

Livia Stoia: Anul 2021 a fost un an foarte bun pentru agenția noastră, în majoritatea teritoriilor unde tranzacționăm drepturi de traducere.

În România piața de carte începuse să-și revină datorită sistemului de vânzare online a cărților în format fizic și a unui interes mai crescut pentru carte în timpul pandemiei. Și nu doar pentru cartea tiparită, ci și pentru formatele digitale, ebook și audiobook, a căror cifră de afaceri a înregistrat la noi în agenție o creștere semnificativă.

La nivel de business general (în care includ vânzarile în toate țările din Europa Centrala și de Est), cifra de afaceri ne-a crescut în 2021 cu 65% față de 2020 și cu 21% față de planul propus. Am ales să menționez și cifrele globale alături de cele realizate în România, pentru că ele sunt interdependente.

Mărirea echipei noastre în 2021 a fost posibilă datorită creșterii însemnate a businessului extern, dar a contribuit substanțial și la creșterea businessului intern.

Am reușit în 2021 să mărim eficiența agenției, să vindem mai mult, dar și să ne găsim mai mult timp pentru viața personală și să reducem stresul, ultimul fiind un obiectiv important, urmărit de mine în permanentă.

Am o echipă minunată, formată din oameni pasionați, fideli și care se dedică cu tot sufletul muncii pe care o fac, o echipă în care am acum toată încrederea că-și face treaba profesionist și la timp din orice colț al lumii ar lucra. Asta aș spune că e una dintre marile realizări izvorâte din pandemie ale agenției.

Forbes: Care sunt domeniile/categoriile de carte care au funcționat cel mai bine în 2021 (solicitate de editorii români)?

Livia Stoia: Le-aș împarți în trei categorii:

  • Cărțile ilustrate pentru copii, cu accent pe cărțile produse în co-ediție (cărți sonore, cartonate, cu clapete), mai ales înainte să se accentueze criză containerelor și a hârtiei; de asemenea, editorii au cerut titluri ilustrate de non-ficțiune pentru copii, axate pe știință, emoții, natură, cât și povești clasice ilustrate.
  • În ceea ce privește cartea de non-ficțiune pentru adulți, editorii au solicitat istorie, memorii, inteligență emoțională, psihologie practică holistică, medicină alternativă. Aș dori să semnalez și o nouă direcție apărută pe piața de carte: self-help & mental health pentru copii, un domeniu care a luat amploare în Occident și începe să găsească interes și la noi.
  • La ficțiune am remarcat un interes crescut pentru genurile thriller, ficțiune istorică, ficțiune romantică, cu accent pe romanele cu premii literare internaționale și cu vânzări internaționale foarte bune. 

Forbes: Care este fotografia (starea ) din prezent a pieței editoriale din România?

Livia Stoia: După părerea mea, piața românească de carte s-a așezat și a început să respire optimism în 2021; am simțit asta în toate întâlnirile online, fizice, telefonice pe care le-am avut cu editorii în 2021 și, parcă mai mult decât oricând, recent, la Bookfest.

Din fiecare discuție străbate bucuria pentru realizările din pandemie, pentru soluțiile de adaptare la situația nemaîntâlnită de nimeni din industrie până atunci. 

În plus, am simțit că pandemia ne-a apropiat mai mult și sunt foarte încântată de căldura cu care sunt întâmpinată în toate întâlnirile cu editorii români. 

Însă, apare și pe piața de carte românească o teamă vizavi de creșterea prețului hârtiei, care afectează prețul de retail și care se va vedea în vânzările de carte viitoare.

Forbes: Care sunt îngrijorările dvs în ceea ce privește piața editorială din viitorul apropiat (acest an și începutul anului viitor)? Dar motivele de optimism? 

Livia Stoia: Marea mea îngrijorare în momentul de față este cursul războiului de la granițele noastre și modul cum va continuă să afecteze pe termen lung din punct de vedere psihologic și economic populația Ucrainei, Republicii Moldova, României și țărilor din jur. Mă preocupă mai ales dramele la nivel uman și urmările acestora, și nu mă pot desprinde de subiect, urmăresc zilnic ce se întâmplă în Ucraina.

Sunt în alertă și la nivel de business, mai ales pentru a două jumătate a anului 2022 și după. 

Creșterea dramatică a inflației va duce la scăderea puterii de cumpărare a cărții.

Chiar dacă cifra noastră de afaceri nu a suferit din 24 februarie încoace, editurile continuând să achiziționeze titluri, sesizez o ușoară încetinire a procesului decizional de achiziție și a ritmului plăților față de perioada de dinaintea declanșării războiului, ceea ce mă îngrijorează pe termen mediu și lung. 

Însă, ceea ce mă bucură tot mai mult este interesul crescut al cititorilor pentru cărțile digitale, în format ebook și audiobook, pe care și le pot achiziționa de pe platformele autohtone și internaționale de distribuție streaming sau printr-un sistem de credite, la prețuri de abonament foarte rezonabile. 

Mă mai încântă, o dată în plus, faptul că am luat în 2008 decizia de a extinde afacerea în alte țări, fapt ce mi-a protejat businessul în orice criză de atunci încoace.

În momentul de față ne concentrăm pe menținerea (dacă o creștere nu va fi posibilă) a cifrei de afaceri în teritoriile de top unde activăm, începând cu România și continuând cu Polonia, Cehia, Ungaria, Spania, unde merg regulat să întâlnesc editorii locali.

De asemenea, acordăm o atenție crescută și țărilor mai mici, care, împreună, aduc deja un venit consistent agenției, și mă refer mai ales la fosta Iugoslavie și Grecia.

(14 iunie 2022)