Toyota a emis o informare cu privire la necesitatea readucerii în fabrică a modelelor primei sale mașini electrice, cât și pentru unul dintre camioanetele sale, din cauza problemelor legate de o eventuală slăbire a piulițelor din zona osiilor.
Toyota i-a avertizat pe proprietarii de SUV-uri electrice BZ4X să nu le mai conducă, deoarece roțile ar putea cădea. SUV-urile au fost puse în vânzare abia recent în Statele Unite, iar avertismentul a fost anunțat joi, conform CNN.
Compania nu știe, încă, cum să rezolve problema, a spus producătorul auto. Până la găsirea unui remediu, dealerii Toyota vor ridica modelele BZ4X și le vor aduce la reprezentanță, oferind gratuit, între timp, vehicule de împrumut.
Toyota a anunțat separat o rechemare pentru aproximativ 46.000 de camionete Toyota Tundra 2022, din cauze similare. În unele cazuri, acest lucru poate determina deconectarea unui subansamblu de osie, afectând stabilitatea și frânarea camionului, potrivit companiei. Problema cu Tundra nu are legătură cu problema care afectează modelele BZ4X, a adăugat compania.