FacebookTwitterLinkedIn

Prințul moștenitor al coroanei Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a sosit ieri în Turcia pentru prima dată în mulți ani pentru a purta cu președintele Tayyip Erdogan dialoguri de normalizare a legăturilor dintre cele două țări, care au fost perturbate după uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, potrivit Reuters.

Vizita marchează un pas înainte în eforturile liderului saudit de facto pentru a reabilita imaginea țării sale dincolo de Golf, și vine și în contextul în care Erdogan caută suport financiar care ar putea să ușureze situația economiei Turciei înaintea alegerilor prezidențiale.

În luna aprilie Erdogan a dus discuții față-în-față cu prințul Mohammed în Arabia Saudită după încercări de mai bine de o lună de a repara relațiile dintre puterile regionale. Erdogan a spus săptămâna trecută că el și prințul Mohammed vor discuta la Ankara “la ce nivel mult mai înalt” vor putea duce legăturile dintre țări.

Se așteaptă ca vizita să aibă ca rezultat “deplina normalizare și restaurarea relațiilor la cele dinainte de perioada de criză,” a declarat pentru Reuters un oficial senior turc sub condiția de anonimat. “Va începe o nouă eră.”

Declarațiile de după întâlnirea celor doi lideri au confirmat faptul că au fost ridicate restricțiile de comerț, de zbor și de cenzură a serialelor TV, iar presa negativă reciprocă va fi oprită. Cu toate acestea, negocierile cu privire la cursul valutar – care ar ajuta la restaurarea rezervelor de valută ale Turciei – nu au avansat “atât de mult cât s-ar fi dorit” și vor fi discutate în privat între Erdogan și prințul Mohammed.

Cele două țări au mai discutat și posibila îmbunătățire a cooperării în comerț și în sectoare precum apărarea, energia și turismul, printre altele – potrivit declarației comune post-întâlnire. Declarația a mai arătat că Ankara a invitat fondurile de investiții saudite să investească în startup-urile turcești.