FacebookTwitterLinkedIn

Banca Centrală a Japoniei (The Bank of Japan – BOJ) menține ratele dobânzilor la un nivel cât mai redus, ca parte a strategiei sale de a păstra costurile împrumuturilor la “nivelele actuale sau chiar mai mici decât acestea”, semnalizând cetățenilor și lumii întregi intenția de a susține revenirea economiei țării după pandemie – potrivit Reuters.

Cu toate acestea, BOJ a declarat că “ține sub supraveghere” impactul pe care mișcările ratei de schimb le-ar putea avea asupra economiei. La încheierea discuțiilor de stabilire a politicilor monetare, organizate de BOJ săptămâna trecută, s-a decis păstrarea țintei de -0.1% pentru ratele de împrumut pe termen scurt și votul de a aduce randamentul la 0% pentru 10 ani a fost de 8-1. Această decizie este mult-așteptată, însă implementarea ei va pune BOJ la și mai mare diferență față de alte bănci centrale majore, care aplică politici monetare agresive, în încercarea de a reduce inflația.

“Exista o speculație potrivit căreia BOJ ar putea ajusta fin mișcările valutei, dar răspunsul ferm al acesteia a fost negativ,” a spus Shotaro Kugo, economist la Daiwa Institute of Research. “BOJ a dat mesajul că în timp ce mișcările constante ale valutei sunt importante pentru a atinge prețul țintă stabilit, principiile de ghidare a politicilor monetare nu vor avea la bază mișcările yen-ului.”

Yenul a sărit până la 1.7% și nivelul de referință de 10 ani al obligațiunilor emise de guvernul Japoniei (JGB) a scăzut după ce BOJ și-a anunțat decizia de a rămâne complet diferită în politicile monetare față de alte bănci centrale din lume. Acestea au crescut ieri ratele dobânzilor la niveluri care au șocat piețele, ca rezultat al creșterii cu 75 puncte a U.S. Federal Reserve. O mișcare-surpriză a Băncii Naționale a Elveției a lăsat BOJ pe ultima poziție pacifistă din lume.

Divergența în creștere dintre politicile monetare ale Japoniei și restului lumii au făcut ca yenul să scadă la cele mai mici niveluri din ultimii 24 de ani, amenințând scăderea consumului prin creșterea costurilor importurilor – care sunt deja în creștere.