În ședința de Guvern din 16 iunie 2022 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de struguri de masă pentru anul 2022.
Actul normativ stabilește o schemă de ajutor de minimis pentru susținerea producției de struguri de masă, în baza prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013.
Măsura îi vizează pe producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale și pe producătorii agricoli persoane juridice.
„Avem pentru prima dată în cadrul bugetului de stat pe anul 2022 inclusă suma de 15 milioane de lei destinată cultivatorilor de struguri de masă, un sector cu mare potențial. Venim în sprijinirea fermierilor noștri pentru a-i impulsiona să realizeze producții care să asigure cât mai mult accesul românilor la strugurii obținuți pe plan local”, a subliniat ministrul Agriculturii.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, în sumă 15.000.000 lei, reprezintă echivalentul a maximum trei milioane de euro și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022.
Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 1200 euro/ha, iar plata se efectuează proporțional cu suprafața deținută. Valorificarea producției se face până la data de 29 noiembrie inclusiv, a anului de cerere.