Ucraina a stabilit două rute prin Polonia şi România pentru a exporta cereale, însă blocajele au încetinit lanţul de aprovizionare, a declarat viceministrul ucrainean de Externe, potrivit Reuters.
Dmitro Senik spune că securitatea alimentară globală este în pericol, deoarece invazia Rusiei în Ucraina a oprit exporturile de cereale prin Marea Neagră, cauzând penurii la scară largă şi creşterea preţurilor la nivel mondial.
Ucraina este al patrulea cel mai mare exportator de cereale din lume şi susţine că există aproximativ 30 de milioane de tone de cereale stocate pe teritoriul deţinut ucrainean pe care încearcă să le exporte pe cale terestră, fluvială şi ferată.
Ucraina a purtat negocieri cu statele baltice în vederea stabilirii unui al treilea coridor pentru exporturile de alimente, a mai precizat Senik. Acesta nu a dat detalii cu privire la cantitatea cerealelor care au fost transportate deja sau care vor fi transportate prin aceste rute.
„Acele rute nu sunt perfecte, deoarece creează anumite blocaje, dar facem tot posibilul să le dezvoltăm între timp”, a declarat Senik în marja unui summit pe tema securităţii în Singapore, Asia.