În perioada pandemiei, Ana Hotels Europa a performat bine, grație zonei de spa și wellness care oferă tratamente balneare cu nămol și apă sărată din Lacul Techirghiol, și a mizat atât pe clienții fideli, cât și pe un nou segment compus din persoane mai tinere, care în ultimii doi ani au redescoperit bogăția resurselor naturale din țară.
Cifra de afaceri de anul trecut a ajuns la 95% din ceea ce s-a realizat în 2019, iar anul acesta hotelul își propune să realizeze o creștere de 25%. În 2021 s-a ajuns la o capacitate de cazare de cca 85% în lunile iulie și august.
„Putem trata între 150 și 200 de oaspeti la capacitate maximă, deoarece în 2018 am extins baza exterioară a spa-ului și spațiul dedicat piscinei cu apă sărată, unde facem și proceduri. Pentru noi, zona de spa în aer liber a fost un colac de salvare în timpul pandemiei, când nu aveam voie să facem tratamente umede la interior. Spa-ul a fost deschis din iunie până în octombrie 2020, iar în 2021 l-am redeschis în aprilie. A fost un an extraordinar pentru noi, și cu bune și cu rele, care a demonstrat reziliența acestui business”, a declarat Mihaela Cucu, Manager Ana Aslan Health Spa.
„Pe lângă zona balneo, anul acesta vom compensa și pe partea de evenimente corporate, care a suferit anii trecuți. Totodată, ne dorim să creștem și în rândul comunității locale adaptându-ne ofertele. Iar pentru că avem deja 19 ani de operare, în viitorul apropiat vom intra într-un proces complex renovare a hotelului”, a adăugat Mihaela Cucu.
Unul dintre efectele pandemiei a fost scăderea dramatică a clienților străini, care au ajuns la 10% din total, față de 40% cât reprezentau înainte de pandemie. Hotelul avea în principal clienți din Belgia, Olanda, Germania sau Rusia, care veneau la tratamente. „Sunt clienți care vin din toate colțurile lumii pentru nămolul și apa sărată de la Techirghiol, în timp ce mulți români nu cunosc beneficiile acestor tratamente”, precizează reprezentanții hotelului.
„Toată clientela noastră, mai puțin clienții de weekend care vin la relaxare, este interesată de pachete de tratament cu o durată în jur de 6-7 zile. Avem clienți fideli care vin și de două ori pe an”, precizează Mihaela Cucu. Un alt efect al pandemiei este că media de vârstă a complexului a scăzut foarte mult în ultimii doi ani: acum cuprinde clienți între 35 și 50 de ani, față de 50+ cât era înainte.

Faptul că Spa-ul a fost deschis pe perioada în care hotelul a fost închis, a oferit posibilitatea de a fi folosit de către clienții din Constanta și împrejurimi.
Hotelul a utilizat anul trecut peste 120 de tone de nămol, „un consum mare, însă suntem printre puținele locații care returnăm nămolul după folosire: avem un sistem care preia nămolul folosit și îl întoarce în lac, conservând astfel resursa naturală” a declarat Mihaela Cucu.
Anul trecut, din datele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), turismul balnear a înregistrat o revenire la 70% din nivelul veniturilor din 2019. Potrivit OPTBR, asociaţie în care sunt înscrişi circa 40 de hotelieri şi complexuri din zona balneară, membrii săi au avut afaceri de 200 milioane de euro în 2019, însă piaţa are o valoare mai mare.
Nămolul de la Techirghiol are proprietăți apropiate de cel de la Marea Moartă. Supranumit și „Aurul Negru”, nămolul sapropelic din Lacul Techirghiol este compus din substanțe formate în mod natural, în urma unor procese geologice. „Recunoscută încă de pe vremea romanilor, peloidoterapia, sau terapia cu peloide sau nămoluri, este plurifactorială și acționează prin mecanisme complexe. Efectele benefice apar imediat, cât și în timp, prin modificarea capacității adaptive generale a organismului. Acestea acționează la nivelul aparatului cardio-vascular, la nivelul sistemului nervos central și vegetativ, imunologic și endocrin”, explică dr. Mihaela Cucu.
În ceea ce privește tratamentele balneare, sunt țări în care aceste resurse sunt promovate și unde se recunoaște eficiența acestora asupra sănătății, demonstrată prin studii clinice. De exemplu, în Slovacia se decontează integral pachete de recuperare post-Covid în centre balneare. În prezent, European Spas Association derulează un nou studiu pentru a observa efectele tratamentelor de recuperare post-Covid în asfel de centre, urmând ca rezultatele studiului să fie prezentate la Parlamentul European.