FacebookTwitterLinkedIn

Investițiile în tehnologie și focusul pe dezvoltarea de noi metode de livrare și de plată sunt prioritățile celor mai importanți jucători din piața locală de curierat și livrare pentru perioada următoare.  

Oficialii Bringo Internațional, structura internațională a retailerului Carrefour, au recunoscut că în următoarele luni, compania se focusează pe investiții importante în zona de tehnologie, tocmai pentru că una dintre doleanțele clienților este aceea de a intra cât mai rapid în posesia comenzii.

„Este important ca în era vitezei să anticipezi comportamentul consumatorului în așa fel încât să-ți poți pregăti din timp și cât mai bine posibil noua strategie de livrare”, a subliniat Cătălin Samara, CEO-ul Bringo Internațional.

Fără îndoială, perioada de început a pandemiei de COVID-19 a reprezentat catalizatorul canalului e-commerce-ul, canal ce a dezvoltat puternic piața locală de curierat și livrări din ultimii doi ani. Conform unei analize KeysFin, dacă în 2019 rezultatul net (profit minus pierdere netă) al furnizorilor de servicii de poștă și curierat a crescut marginal față de 2018, în 2020 avansul anual a fost unul dintre cele mai ample din economie, și anume de 124%. Față de 2011, rezultatul net a trecut de la o pierdere de 121 de milioane de lei, la un profit de 525 milioane de lei.

Aceste cifre explică clar apariția de noi business-uri în această industrie. Un exemplu în acest sens este și start-up-ul lansat de către FAN Courier – FAN Delivery. La patru luni de la intrarea pe piață (decembrie 2021), platforma de personal shopping, FAN Delivery, și-a extins activitatea în două orașe noi: Iași și Brașov. Practic, în mai puțin de șase luni de la lansare, FAN Delivery acoperă jumătate din cele mai importante zece aglomerări urbane din România (București, Cluj, Timișoara, Brașov și Iași). Și, piața continuă să se dezvolte, îndreptându-se cu pași rapizi către maturitate.  

„În curând, în această piață se va segrega nevoia de moment de nevoia săptămânală, iar această segregare se va realiza prin preț, pentru că niciodată, <astăzi> nu o să avem nevoie de cinci baxuri de apă”, explică Dragoș Arnăutu, CEO-ul FAN Delivery, care a ținut să precizeze că prioritatea zero a companiei la cârma căreia se află sunt investițiile în softuri ce au rolul de a optimiza procesul de livrare.

Conform datelor furnizate de FAN Courier pentru GPeC, în 2021, numărul de livrări e-commerce a crescut, în medie, cu 12% în 2021, comparativ cu 2020. În 2021, noiembrie a fost luna cu cel mai mare număr de expedieri, de aproape 7,3 milioane, iar februarie a fost luna cu cel mai mic număr de expedieri, de 4,8 milioane.

De cealaltă parte, Lucian Baltaru, CEO-ul Sameday (compania al cărei acţionar ma­joritar este eMAG), a precizat că în perioada următoare, strategia de business a companiei se axează pe transformarea afacerii într-una cât mai sustenabilă, astfel se lucrează constant la o extindere a rețelei de lockere.

„Easyboxurile aflate în proximitatea centrelor rezidențiale, a spațiilor de birouri, reduc cu până la 50% emisiile de CO2 asociate livrărilor și ridicării coletelor, precum și traficul din orașe”, susține Lucian Baltaru, care recunoaște că acesta nu este singurul avantaj al sistemului.

Un alt plus al utilizății acestei rețele de lockere este creșterea productivității. „Dacă un curier care livrează în mod tradițional pe un traseu predefinit poate ajunge să înregistreze până la 130 de colete livrate zilnic, unul care își desfășoară activitatea sub sistemul easybox poate ajunge să livreze și până la 500 de colete pe zi”, a concluzionat Lucian Baltaru.