FacebookTwitterLinkedIn

Motivele pentru care marile companii din lume înregistrează pierderi imense și, cu toate acestea, supraviețuiesc, sunt multe, așa cum reiese din analiza Forbes Global 2000 a companiilor cu venituri de peste 12 miliarde de dolari.

Potrivit ultimelor date disponibile în aprilie 2022, câțiva dintre cei mai mari perdanți ai anului trecut se află într-o dificultate continuă din cauza pandemiei de coronavirus. Din această listă face parte grupul Air France-KLM, care a pierdut într-un singur an 3,9 miliarde de dolari – echivalentul a 23% din veniturile anuale care sunt de aproape 17 miliarde de dolari. Alt caz este cel al East Japan Railway, care a pierdut 19% din venituri. Liniile de croazieră au fost lovite cel mai tare, pierzând de câteva ori venitul lor anual, însă acestea nu sunt incluse în graficul alăturat pentru că veniturile lor generale sunt sub 1,5 miliarde de dolari (Royal Caribbean Group), respectiv 3,5 miliarde de dolari (Carnival Corporation).

Un caz și mai interesant sunt companiile din tehnologie. Acestea primesc de obicei infuzii proaspete de capital de la investitori care fac pariuri substanțiale investind în aceste companii inovatoare, care se așteaptă să facă profituri (foarte mari) într-un timp relativ scurt. Giganții chinezi din tehnologie au înregistrat cele mai mari pierderi. 

Platforma de video-sharing Kuaishou a înregistrat o pierdere aproape egală cu venitul său de anul trecut – 12,6 miliarde de dolari. Platforma-gigant de  ride hailing Didi, la fel ca livratorul Meituan, nu au putut înregistra profit chiar dacă au devenit deja parte din viața urbană a Chinei. Represiunea guvernului chinez asupra companiilor de tehnologie a reprezentat o altă piatră de moară care a tras înapoi companiile.

O a treia categorie de business-uri care au pierdut mult sunt companiile tradiționale – așa-numitele legacy companies. Firma franceză de IT – Atos, sau Cheniere Energy din Texas și Gruppo Tim (fostul Telecom Italia) – au fost de asemenea afectate puternic în 2021.

Pentru acestea, motivele pierderilor uriașe sunt specifice fiecăreia. 

Astfel, Atos a motivat un cost neașteptat și foarte mare cu privire la un contract din UK, “scăpări” ale clienților și amânări de plăți din partea furnizorilor. 

Gruppo Tim a declarat deficiențe de goodwill domestic și taxele.

În sfârșit, Cheniere Energy a pierdut o avere în ciuda faptului că business-ul său cu gaze naturale lichefiate a avut un mare succes anul trecut. Potrivit surselor din industrie, compania vinde gaz lichefiat la prețuri fixe, însă pe piață prețul gazelor naturale variază. Când prețurile pentru combustibilul fosil au crescut, compania a început să ardă bani în loc de gaz.