Cu un etos modernist, căruia îi sunt străine multe dintre preocupările artei contemporane, Calman Shemi nu refuză noutatea, ci o caută și o găsește pe alte căi. Tehnica și curiozitatea sunt noțiunile-cheie ale universului său creator. Itinerarul biografic l-a purtat pe Calman Shemi din Argentina la Tel Aviv; destinul său este o succesiune de etape egale ca durată, dar foarte diferite. Constantele acestei biografii? Cultul muncii și optimismul.
Să începem interviul nostru cu amintirile. Te-ai născut în America de Sud, dar ai emigrat în Israel de foarte tânăr.
M-am născut în Argentina și am emigrat în Israel. La sosire, am mers direct într-un kibbutz, unde mi-am petrecut următorii 20 de ani. Am fost norocos – am cerut un loc unde să pot sculpta și am primit un mic atelier. Ziua munceam la câmp pentru comunitate, iar după aceea, până la miezul nopții, sculptam. După câțiva ani, mi s-a îngăduit să mă dedic exclusiv artei pentru că multe dintre comenzile pe care le primeam erau lucrări publice de mari dimensiuni, destinate băncilor, hotelurilor, universităților. Din acel moment, am devenit artist cu normă întreagă.
Ce te-a inspirat să alegi cariera artistică?
Înainte de toate, vreau să precizez că nu prea cred în „inspirație” luată ca atare; e un concept prea amplu. Eram tânăr și tot ce se întâmpla în lumea artei la nivel global mă inspira. Profesorii îmi îndrumau lecturile și studiul; pe-atunci, la fel ca și azi, se socotea că nu e suficient doar să pictezi ori să sculptezi, ci trebuie să citești mult – filozofie, literatură – pentru a ți se deschide porțile către o înțelegere mai profundă a artei.
Ai absolvit Școala de Sculptură și Ceramică din Mendoza, Argentina. Hai să le spunem cititorilor noștri mai multe despre anii tăi de ucenicie.
Nu am terminat liceul. Am intrat la Școala de Ceramică și Sculptură, unde am început să studiez pe la 13 ani. De-atunci, am rămas în domeniul artelor. Aproape toți profesorii mei erau italieni, niște oameni foarte cultivați; detenta lor culturală m-a modelat și pe mine. Pe la 18 ani, am mers la Buenos Aires și am avut norocul de a studia cu Líbero Badíi, care era considerat la acea vreme cel mai bun sculptor din Argentina. Șederea la Buenos Aires mi-a conferit bazele creative. Mi-am conturat propria amprentă în lumea artistică reală. Am fost ucenic până pe la 18 ani. Cam asta ar fi de spus despre formația mea artistică…
Aș vrea să insistăm totuși asupra influențelor timpurii care ți-au marcat cariera. Cine sunt artiștii ale căror opere te-au impresionat cel mai mult?
Lectura mi-a descoperit mare parte din lumea artei, a marilor artiști ai vremii, Picasso și Miró, de pildă. Mai târziu, am început să aflu mai multe despre artiștii americani marcanți ai anilor ’60 – Robert Rauschenberg, Frank Stella etc. Mi s-a dezvăluit în chip plenar lumea artistică americană și europeană a momentului, iar această descoperire mi-a dat imboldul de a lucra în direcții asemănătoare, mă refer în special la arta abstractă, la arta modernă. De fapt, eu nici n-am abordat alte direcții. N-am lucrat niciodată în manieră realistă. Dau interpretări foarte personale tematicilor realiste, de exemplu naturii, care se transformă în concept abstractizat în viziunea mea.
Părăsirea Argentinei și mutarea în Israel s-au petrecut chiar în acel deceniu, în anii ’60. Cum te-a influențat din punct de vedere artistic Israelul?
După vreo 60 de ani de carieră creativă aici, pot spune că nu cred ca Israelul să fi exercitat vreo influență asupra mea, cu excepția peisajelor, a reliefului. Mă refer la zona din jurul kibbutzului în care am locuit, aflat în sudul țării. Cea mai mare parte a influențelor mele vin din cultura europeană și din cea americană, dominante pe scena cultural-artistică internațională a anilor ’60. Condiția de imigrant nu mi-a afectat opera, de vreme ce am locuit într-un kibbutz, adică într-o comunitate închisă.
Revizitezi Argentina?
Nu am făcut-o, cu excepția unei călătorii de o lună, împreună cu fiul meu, călătorie ce a avut loc la 45 de ani de la plecarea din Argentina. Totuși, această țară a exercitat o influență foarte puternică asupra universului meu cultural prin lucrurile văzute și trăite acolo. Și continuă să o facă și azi prin intermediul limbii spaniole și a muzicii argentiniene.
Când ai cunoscut pentru prima dată succesul?
Când trăiam în kibbutz. Am dat peste o tehnică nouă, pur și simplu, întâmplător; am denumit-o „pictură moale”. Foloseam materiale textile din fibre sintetice speciale. Această tehnică mi-a adus primul și cel mai mare succes. Am utilizat-o mult, m-am concentrat pe îmbunătățirea ei. Eram singurul artist din lume care o folosea. Succesul a venit din SUA; în scurt timp, am semnat un contract cu o companie și cu un lanț de aproximativ 20 de galerii răspândite pe teritoriul american, angajament care a durat zece ani și care s-a materializat în mai mult de zece expoziții pe an, deci mai bine de o sută într-un deceniu. A fost un succes de durată, în anii ’80.
Care sunt valorile pe care le prețuiești cel mai mult și pe care încerci să le transmiți prin opera ta?
Stilul meu pictural e în mare parte abstract, așa că e greu să-i atașezi un set de valori etice. Valorile morale nu prea au de-a face cu genul acesta de lucrări. Dacă aș lucra în stil realist, desigur, ele nu ar lipsi, dar arta abstractă își e sieși scop. Totuși, există mereu undeva, în fundalul gândurilor mele, niște principii etice – uite, de pildă, să nu-mi mint publicul. Opera mea se clădește pe integritatea mea. Foarte rapid mi-am dat seama că există o legătură între ceea ce fac și ce îi place publicului, dar nu în sensul că lucrez pentru public, ci că el apreciază ce realizez eu.
Totuși, lucrările tale emană foarte clar exuberanță, exprimată într-o cromatică foarte intensă. Ce înseamnă culoarea pentru tine? Atribui anumite valori culorilor?
Cred că sunt un om foarte optimist. Pe măsură ce trec anii, înțeleg din ce în ce mai mult cât de important este optimismul. Tocmai de aceea nu abordez subiecte dramatice, ci accentuez aspectele frumoase ale vieții și naturii. Nu m-am îndepărtat de această viziune spre reprezentarea laturilor tragice ale vieții, iar asta e o chestiune programatică. Așadar, culorile din lucrările mele sunt vii și optimiste. Încerc să transmit un mesaj despre speranță și frumusețe prin intermediul fiecărei lucrări pe care o realizez.
Ai folosit o amplă varietate de tehnici și medii de expresie, de la lucrările în acrilic pe metal și sculpturile de perete pictate la acele picturi moi despre care ai vorbit deja. Dintre toate acestea, care sunt tehnicile favorite și care e semnificația pe care le-o dai?
Chestiunea tehnicilor ține și de felul în care îți trăiești viața: nu trebuie să rămâi cantonat într-un lucru, ci să descoperi altele noi. Este una dintre motivațiile mele importante și, ca atare, am căutat mereu noi tehnici prin care să mă exprim. Am lucrat cu laser pe metal, deși, la început, timp de două decenii, am practicat sculptura în lemn. Cu timpul, m-am îndreptat către alte tehnici, utilizând fibra de sticlă sau poliesterul. Noutatea reprezenta o cale de a mă reinventa. Acest entuziasm mă determina să fac lucruri tot mai interesante – mai „bogate” în ce privește exprimarea abilităților creative.
Ești în continuare în căutarea noutății tehnice?
Da. Sunt tehnici noi pe care le-am dezvoltat recent și fiecare reprezintă o lume în sine, așa că nu o abandonez. Lăcuirea a fost tehnica mea favorită în ultimii 20 de ani, căci îmi pune la dispoziție o multitudine de alegeri, de posibilități. În următoarele două decenii presupun că voi lucra utilizând o altă nouă tehnică pentru a exprima ce consider eu că are importanță.
E timpul potrivit atunci pentru următoarea întrebare: cât de mult s-a schimbat viziunea ta artistică de-a lungul anilor?
Știi vorba aia: „Ești ceea ce ești”. Multe chestiuni apărute în ultimii 40 de ani mi-au rămas, pur și simplu, străine. Într-un fel, mă simt în largul meu în contextul secolului XX. În mare, perspectiva mea asupra artei a rămas aceeași ca la 30-40 de ani.
Cum e relația ta cu colecționarii?
Am lucrat mereu pentru galerii, nu pentru colecționari, așa că nu prea îi cunosc personal pe ei sau pe iubitorii de artă, în general, care îmi achiziționează lucrările. Legătura cu ei se realizează prin arta mea. Am avut mereu contracte de exclusivitate cu galeriile, așa că-mi întâlnesc publicul doar în expoziții, la vernisaje. Acum sunt reprezentat de Eden Gallery – colecționarii lucrărilor mele sunt obișnuiții galeriei.
Spune-mi câteva cuvinte despre Ierusalim, oraș ce constituie tema unui ciclu de lucrări. Ce înseamnă el pentru tine?
Am trăit 20 de ani în Argentina, 20 în kibbutz, 20 în Ierusalim și ultimii 20 în zona metropolitană a Tel Avivului. Vederile urbane și imaginea munților înconjurători m-au influențat cel mai mult atunci când vorbim de Ierusalim. La fel, în multe dintre lucrările mele am reprezentat panorama pe care o vedeam în jurul kibbutzului – câmpuri, copaci, vegetație. Îmi plac foarte mult vederile din Orașul Vechi pe care multe dintre lucrările din ciclul intitulat „Ierusalim” le înfățișează. Sunt vederi pe care le iubesc la fel de mult și acum.
Există vreun loc la care să ții la fel de mult?
Absolut: Italia. Am vizitat-o împreună cu soția mea de cel puțin 25-30 de ori. Iubesc foarte mult această țară cu peisajele, cultura, oamenii ei. Am învățat limba ca să pot vorbi, iar acum citesc literatură italiană în original. Italia m-a influențat semnificativ, cu arta și stilul ei de viață. Sper să îmi petrec următorii 20 de ani acolo.
