FacebookTwitterLinkedIn

Prada a anunțat la Roma numirea lui Roberto Massardi în rolul de șef de dezvoltare, într-un context în care întreg grupul de lux caută expansiunea afacerii după ce sectorul a fost puternic afectat de pandemie, potrivit Reuters.

Massardi, care este deja în această nouă poziție în companie și raportează direct executivilor Prada, va fi responsabil pentru evaluarea noilor oportunități de business, a spus compania ieri într-o declarație oficială. Massardi a mai lucrat pentru Prada în trecut și a fost director general al Stone Island, o marcă achiziționată recent de grupul Moncler.

Prada a ieșit puternic din pandemie, datorită dorinței clienților care au stat atât de mult timp în casă de a se răsfăța cu cumpărături scumpe, iar în luna martie afacerea de familie a confirmat că este pe cale să atingă ținta de buget de creștere pe termen mediu.