FacebookTwitterLinkedIn

Petrecem în medie circa 250 de zile pe an la birou, așa că este normal ca fiecare dintre noi să își dorească să creeze la serviciu un mediu cât mai confortabil. Pentru a reduce stresul și pentru a transforma biroul într-un loc în care munca să se desfășoare cât mai plăcut, există câteva metode simple, despre care discutăm în cele ce urmează. 

Izolarea spațiului de lucru este deosebit de importantă

Izolarea termică, la fel ca și izolarea fonică, ajută la menținerea unui mediu de lucru plăcut. Izolarea termică are rolul de a asigura un climat potrivit în birou, indiferent de temperaturile exterioare. Astfel, pe lângă vata bazaltică sau vata de sticlă pentru pereți se poate interveni asupra încăperilor și cu tavan fals din vată bazaltică rockfon, care să îndeplinească un dublu rol, adică de izolare termică, dar și fonică. 

Mediul de lucru necesită protecție împotriva zgomotelor exterioare, cum ar fi cele provenite din trafic, sau cele de la vecini. Este important ca într-un birou, fie el situat într-o clădire specială, fie amenajat acasă, să ofere confort termic și o bună protecție împotriva zgomotelor de orice natură.

Alegerea culorilor influențează starea de spirit

Amenajarea spațiilor de lucru ar trebui să ia în calcul și influența elementelor folosite pentru obținerea unui aspect potrivit. Culorile folosite pentru tencuiala decorativă sau pentru elementele de amenajare pot influența productivitatea, așa că se recomandă atenție și în acest caz. Este important să fie folosite nuanțe care să destindă și să ofere confort vizual precum alb, bej, roz pal, galben deschis, bleu sau verde. 

Amenajările moderne pot ține seama și de propunerile specialiștilor în ceea ce privește culoarea, iar un exemplu în acest sens este institutul Pantone, care pentru anul 2022 a propus o nuanță de violet cu tente de albăstrui, numită Very Peri. 

Implementarea soluțiilor de climatizare potrivite 

Pentru că petrecem cel puțin opt ore pe zi la birou este normal să avem nevoie de tot confortul pentru a crește productivitatea. Implementarea unor soluții potrivite care să sporească această caracteristică devine așadar importantă. 

Folosirea aparatelor de aer condiționat, a ventilatoarelor sau a altor elemente care pot oferi o stare de bine la locul de muncă este un aspect ce nu trebuie pierdut din vedere.

Alegerea ferestrelor influențează calitatea aerului

Oxigenarea spațiului de lucru ajută la funcționarea corectă a creierului și a organismului, așadar crește starea de bine și productivitatea. Alegerea unor ferestre calitative, care să permită utilizarea facilă și aerisirea corectă trebuie să aibă la bază documentarea și discuțiile cu specialiștii în domeniu. Aceștia pot oferi suport în vederea alegerii, mai ales că există atât de multe tipuri de ferestre și rame disponibile pe piață. 

Alegerea mobilierului potrivit

Mobilierul este parte integrantă din spațiul de lucru, iar acesta trebuie să faciliteze procesele de muncă. Alegerea mobilierului modular ajută la o organizare mai bună a spațiului și la un trafic mai fluid, lucru care sporește confortul. De asemenea este necesară dotarea unității de lucru cu scaune calitative, care să păstreze poziția ergonomică a corpului, astfel încât procesul de muncă să nu fie afectat de dureri sau disconfort.

La nevoie se poate lua în calcul și stabilirea unui colț de relaxare, care să fie folosit în timpul pauzelor de muncă. Biblioteca sau bucătăria amenajată la nivel de birou reprezintă soluții care ajută și care oferă un plus de confort persoanelor care lucrează.

Mediul de lucru poate fi îmbunătățit folosind aceste elemente, așa că este necesar ca fiecare dintre ele să fie acoperite. Confortul și atenția față de nevoile persoanelor care lucrează sunt aspecte cheie ale amenajării birourilor, deoarece fiecare dintre aceste lucruri contribuie la sporirea productivității și la o îmbunătățire a calității spațiului de muncă.