Oficialii de la Kremlin spun că ar fi un „furt de-a dreptul” dacă G7 și Uniunea Europeană ar folosi rezervele înghețate ale Rusiei pentru a ajuta Ucraina.
Ministrul de finanțe german, Christian Lindner, a declarat către patru ziare europene că ar fi deschis ideii de a folosi rezervele sechestrate ale Rusiei pentru a finanța reconstrucția Ucrainei și că propuneri în această direcție sunt deja în discuție cu statele membre G7 și UE, potrivit Reuters.
Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitry Peskov, a spus reporterilor că nimeni nu a informat Rusia de o astfel de inițiativă, pe care a numit-o “ilegală, flagrantă și, desigur, care necesită un răspuns ferm… Ar fi, de fapt, furt de-a dreptul.”
Grupul celor Șapte puteri majore din Vest au interzis tranzacțiile cu Banca Centrală a Rusiei și i-au înghețat activele din jurisdicții, în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari, după ce Rusia a lansat operațiunea militară în Ucraina în luna februarie.